luni , 6 mai 2024
panduriics.ro
Vrem din nou în semifinalele Cupei României !

Vrem din nou în semifinalele Cupei României !

Pandurii Târgu Jiu ţinteşte să ajungă din nou în semifinalele Cupei României, la şapte ani distanţă de performanţa din 2007. Echipa noastră a reuşit cel mai bun traseu în Cupă în urmă cu 7 ani când a eliminat rând pe rând formaţiile Jiul Petroşani, Dinamo Bucureşti şi FC Naţional şi a ajuns în careul de aşi al competiţiei. În semifinala disputată la acea vreme la Timişoara, pandurii au cedat greu în faţa unei echipe aflate într-o formă deosebită la acel moment, Rapid Bucureşti care s-a impus cu scorul de 2-0 prin dubla lui Ianis Zicu. Acum, echipa noastră este decisă să repete performanţa şi să ajungă din nou între cele mai bune patru echipe din Cupă iar pentru asta trebuie să învingă mâine seară de la ora 20:30 pe Cluj Arena în meciul contra celor de la Universitatea Cluj. Suntem convinşi că jucătorii noştri au motivaţia necesară pentru a trece de U Cluj şi de ajunge astfel la un singur pas de marea finală. Semifinalele Cupei României vor avea loc în primăvara anului viitor în sistemul tur – retur iar acolo mai ţintesc să ajungă Steaua, CFR Cluj sau Petrolul Ploieşti.

Programul complet al sferturilor de finală din Cupa României:

Marți, 2 decembrie, ora 20:30

CS Mioveni-CFR Cluj – stadionul ”Nicolae Dobrin”, Piteşti (Sport.ro)

Miercuri, 3 decembrie, ora 20:30

U Cluj-Pandurii Târgu Jiu – stadionul Cluj Arena (Sport.ro)

Joi, 4 decembrie, ora 18:00

ASA Târgu Mureș-Petrolul – stadionul Transil (Sport.ro)

Joi, 4 decembrie, ora 20:00

CS U Craiova-Steaua – stadionul ”Ion Oblemenco” (Pro TV)

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide