vineri , 19 aprilie 2024
panduriics.ro
Tradiţia meciurilor cu U Cluj la Târgu Jiu ne dă speranţe mari pentru o victorie !

Tradiţia meciurilor cu U Cluj la Târgu Jiu ne dă speranţe mari pentru o victorie !

Pandurii Târgu Jiu înfruntă Universitatea Cluj în etapa cu numărul 27 din Liga 1 iar statistica meciurilor directe dintre cele două formaţii ne dă speranţe la o victorie. Practic, din 13 meciuri directe între Pandurii şi U Cluj, victoria a revenit de 7 ori formaţiei noastre în timp ce U Cluj s-a impus doar de două ori. Ambele victorii clujene au venit însă în acest sezon, 2-0 în Liga în octombrie şi 1-0 în sferturile Cupei României în decembrie, ambele pe Cluj Arena, aşa că pandurii au şi o revanşă de luat contra alb-negrilor. În ceea ce priveşte meciurile disputate pe teren propriu, Pandurii este net superioară adversarului. Echipa noastră a câştigat de 4 ori cu U Cluj (2-0 la Severin, 1-0, 6-2 şi 3-0 la Târgu Jiu) şi a remizat o singură dată (2-2). Sperăm la un succes şi în această etapă, succes care să ne apropie de îndeplinirea primului obiectiv al returului, evitarea retrogradării.

4 – meciuri din 5 a câştigat Pandurii Târgu Jiu pe teren propriu cu U Cluj

6-2: a fost cea mai mare diferenţă de scor între cele două echipe, Pandurii s-au impus cu acest rezultat pe teren propriu în prima etapă a sezonului 2012-2013

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide