miercuri , 24 aprilie 2024
panduriics.ro

Stadionul din Târgu Jiu a fost inaugurat oficial, Pandurii Târgu Jiu revine pe propriul teren

Stadionul modern din Târgu Jiu a fost inaugurat oficial vineri 25 octombrie, după ce s-a tăiat panglica şi a avut loc şi o slujbă religioasă. Primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a invitat să taie panglica de inaugurare a stadionului, rei persoane care au legături strânse cu sportul gorjean, din trei generaţii diferite. Este vorba de un junior de la cea mai mică grupă de copii legitimaţi la clubul Pandurii Târgu Jiu, Fabian Gheorghescu, de la grupa de copii născuţi în anul 2010, pregătită de antrenorul Eugen Pădureanu, de fosta mare atletă a Gorjului, campioană olimpică la maraton, Constantina Diţă Tomescu, şi de cel mai vârstnic şi fidel suporter al echipei Pandurii Târgu Jiu, Valeriu Andronache, în vârstă de 88 de ani.
Cei trei au asistat la slujba religioasă oficiată de soborul de preoţi invitat de Primăria Târgu Jiu să ia parte la eveniment după care s-a tăiat panglica noului stadion din Târgu Jiu, în faţa spectatorilor care intrau în stadion pentru a urmări primul meci care a avut loc pe gazonul noului stadion, meciul demonstrativ dintre o selecţionată a jucătorilor echipei naţionale a României, condusă de Adrian Ilie, şi o selecţionată a foştilor jucători ai echipei Pandurii Târgu Jiu.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide