sâmbătă , 19 august 2017
panduriics.ro
Selecţia iniţială pentru Centrul Regional de Excelenţă Oltenia a avut loc astăzi la Târgu Jiu

Selecţia iniţială pentru Centrul Regional de Excelenţă Oltenia a avut loc astăzi la Târgu Jiu

Federaţia Română de Fotbal a demarat un proiect prin care îşi propune să realizeze în ţară 8 centre regionale de excelenţă. Unul dintre aceste centre va fi realizat în zona Olteniei şi va cuprinde cei mai buni jucători născuţi în anul 2000 din judeţele Gorj, Dolj, Mehedinţi, Vâlcea şi Olt. Prima fază a acţiunii de selecţie a avut loc astăzi pe terenul sintetic de la Stadionul „Municipal” din Târgu Jiu iar la ea au luat parte 52 de copii din judeţele Gorj, Dolj şi Mehedinţi. Referentul zonal pentru zona Gorj-Vâlcea este Ion Alecu, iar pentru Dolj-Olt-Mehedinţi, Dandu Ustabaceff. Acţiunea de astăzi a fost organizată de AJF Gorj şi CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu iar într-o primă fază vor fi selectaţi 25 din cei 52 de copii. Pandurii a fost reprezentată la această acţiune de directorul centrului de copii şi juniori, Mihai Stelescu, de antrenorul grupei de juniori 2000, Constantin Frimu, dar şi de directorul sportiv al clubului, Robert Bălăeţ în timp ce Asociaţia Judeţeană de Fotbal Gorj a fost reprezentată de secretarul general Emanoil Popescu dar şi şeful Comisiei Tehnice, Marius Zgovancu.

selectie targu jiu 2

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide