vineri , 19 aprilie 2024
panduriics.ro

Paul Anton: „Sperăm ca acest punct să conteze la final”

CPITAN
Pandurii Târgu Jiu a remizat în etapa cu numărul 32, scor 1-1 pe terenul celor de la FC Botoşani. Cu acest punct acumulat, echipa noastră urcă acum la cota 39 de puncte în clasament şi e tot mai aproape de salvarea de la retrogradare. Paul Anton, căpitanul pandurilor la Botoşani, a făcut următoarele declaraţii la finalul partidei: „Sperăm ca la final când se va trage linie, acest punct să conteze, să nu avem emoţii şi să fim salvaţi. Cu o victorie cu CSMS Iaşi în următoarea etapă am acumula 42 de puncte şi în funcţie de rezultatele contracandidatelor, am putea fi salvaţi sau nu. Eu zic că în cazul în care vom câştiga, în proporţie foarte mare vom fi salvaţi. E foarte dificil să câştigi la Botoşani, am obţinut un punct iar dacă eram mai atenţi puteam să şi câştigăm. Şi ei au avut nişte situaţii foarte bune de gol, au venit peste noi, dar dacă noi eram mai atenţi la acel contraatac puteam face 2-1 şi altfel era jocul. E bun însă şi acest punct şi eu zic că avem un moral bun pentru finala Cupei Ligii, e prima finală din cariera noastră şi nu avem cum să nu ne bucurăm de ea. Punctul de astăzi este important pentru ambele echipe, ei se luptă pentru un obiectiv frumos, accederea în cupele europene”, a spus Paul Anton.

„Ne dorim 6 puncte din ultimele două etape, dar în primul rând trebuie să luăm atâtea puncte de cât este nevoie pentru a ne salva. Noi mereu am jucat la victorie,indiferent contra cărei echipe am jucat, indiferent că am jucat în deplasare sau acasă, poate şi de asta am avut aceste rezultate.” Paul Anton, căpitan Pandurii Târgu Jiu

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide