joi , 18 aprilie 2024
panduriics.ro

Pandurii vor să îşi aducă suporterii la stadion în număr cât mai mare în anul 2015

SUPORTERI TRIBUNA
Pandurii a fost una dintre echipele care aduceau la stadion foarte mulţi spectatori în anii trecuţi, fiind în partea superioară a clasamentului din acest punct de vedere. Lipsa rezultatelor din acest sezon, chiar dacă jocul nu a fost totdeauna slab, a îndepărtat treptat suporterii de la stadion, aspect constatat şi de preşedintele Eugen Pîrvulescu, care a urmărit constant jocurile echipei chiar dacă nu s-a aflat la Târgu Jiu. „Din păcate, am văzut că echipa, în acest tur de campionat, încet, încet, cum treceau etapele, era părăsită şi de spectatori. Ceea ce e normal dacă nu ai rezultate, pentru că jocul şi rezultatele aduc suporterii la stadion. Echipa a dezamăgit anul acesta suporterii şi trebuie să recunoaştem acest lucru”, a declarat preşedintele clubului care ştie care e soluţia pentru a readuce spectatorii la stadion: „Cu siguranţă că anul viitor stadionul va fi plin dacă o să avem evoluţii bune. Şi putem să îi readucem la stadion pe suporteri dacă vom câştiga primul meci din retur cu CSU Craiova şi dacă reuşim să avem o evoluţie foarte bună în meciurile care vor urma. Ne ducem apoi la CFR pentru un rezultat pozitiv şi apoi avem o altă deplasare la Ceahlăul iar apoi vom juca următorul meci acasă care va fi cu Steaua. Şi dacă vom avea rezultate vom vedea atunci că lumea va veni la meci, dar totul depinde de jocul echipei”.
SUPORTERI TG JIU
Preşedintele Eugen Pîrvulescu consideră că publicul va avea un rol important în redresarea echipei mai ales că se discută ca întregul retur să se poată juca pe terenul de la Târgu Jiu: „Eu contez foarte mult pe public şi pe susţinerea pe care ne-a arătat-o. Până la urmă contează foarte mult şi suporterii unei echipe. Din discuţiile pe care le-am purtat cu acţionarii, cu finanţatorii clubului nostru, e posibil să jucăm tot la Târgu Jiu şi în retur. Vom încerrca să jucăm tot returul la Târgu Jiu pentru că avem nevoie de publicul de aici”.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide