miercuri , 24 aprilie 2024
panduriics.ro

Pandurii Târgu Jiu va juca miercuri 28 august, cu începere de la ora 17:30, în Cupa României, cu Flacăra Horezu

Pandurii Târgu Jiu va întâlni miercuri 28 august, în deplasare, formaţia de Liga a treia Flacăra Horezu, în faza a III-a a Cupei României.
Marţi, 27 august 2019, miercuri, 28 august 2019, precum și joi, 29 august, cu începere de la ora 17:30, vor avea loc meciurile celui de-al treilea tur al fazei naţionale a Cupei României.
În conformitate cu formatul aprobat în şedinţa Comitetului de Urgenţă din 16 iulie 2019, în această etapă au intrat în competiţie cele 30 de câştigătoare ale fazei a doua, 13 echipe care au evoluat în ediţia precedentă a competiţiei Liga 3, 11 echipe din actuala ediţie a competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor, urmând a se disputa un total de 27 de meciuri, într-o singură manşă, eliminatorie. Conform articolului 30, punctul 9 din ROAF, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare. Până în faza „16”-imilor, echipa gazdă are obligația asigurării costurilor de organizare, cu excepția baremurilor de arbitraj şi delegat de joc care vor fi suportate în procente egale 50%-50% de către ambele echipe. Echipa gazdă are obligația de a achita baremul de arbitraj şi delegat de joc în întregime, echipa oaspete având obligația de a achita ulterior către clubul gazdă jumătate din valoare.

Programul complet al partidelor din această fază a competiţiei:

Marți, 27 august, ora 17:30

CS Unirea Ungheni 2018 – CSM Avântul Reghin
FC Unirea Dej – CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca
AS Unirea Mirceşti – CS Aerostar Bacău
CSC Sânmartin – CS Luceafărul Oradea
CS Şoimii Lipova – AFC UTA Arad
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – ACS Poli Timişoara
ACS Vediţa Coloneşti M.S./CS Real Bradu – ACSO Filiaşi*
CSM Alexandria – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele

Miercuri, 28 august, ora 17:30

CS Minaur Baia Mare – ACS Fotbal Comuna Recea
ACS Foresta Suceava/ASMS ACS Sănătatea Darabani – CSM Bucovina Rădăuţi
ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
CSM Focşani 2007 – ACS Suporter Club Oţelul Galaţi
ACS KSE Târgu Secuiesc – ACS Olimpic Cetate Râşnov
AFC Metalul Buzău/AS Avântul Zărneşti – SCM Gloria Buzău*
CS Făurei – ACS Dacia Unirea Brăila
CSM Flacăra Moreni – AFC Progresul 1944 Spartac
CSA Steaua Bucureşti – CS Baloteşti
SC Popeşti-Leordeni – CS Afumaţi
CS Tunari – AFC Unirea 04 Slobozia
Fotbal Club Rapid – ASC Daco-Getica Bucureşti
U Craiova 1948 SA – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu
ACS Flacăra Horezu – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu
CS Inter Petrila – CSM Reşiţa
AFC Voinţa Lupac – AFC Ripensia Timişoara
CS Crişul Chişineu-Criş – CS Gloria Lunca-Teuz Cermei
CS Măgura Cisnădie – ACS Industria Galda

Joi, 29 august, ora 17:30

CS Victoria Cumpăna – Farul Constanţa 1920

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide