marți , 8 octombrie 2024
panduriics.ro

Pandurii Târgu Jiu va evolua sezonul viitor tot în Liga a doua, FRF a decis îngheţarea parţială a sezonului 2019 – 2020 şi play-off pentru promovare

FRF a decis modul în care se încheie sezonul de actual din Liga a doua unde primele şase echipe vor lupta pentru promovare, cu punctele înjumătățite, iar restul echipelor vor intra în vacanță și nu va mai retrograda nici o echipă.Federația Române de Fotbal a organizat, astăzi, 13 mai,de la ora 16:30, o nouă videoconferință cu echipele din Liga a doua pentru a prezenta noile propuneri și a supune la vot modul în care se încheie sezonul.Cluburilor le-a fost prezentate trei scenarii, iar în urma votului s-a decis să se meargă pe cel de-al treilea, adică play-off cu înjumătățirea punctele pentru primele șase clasate din acest moment și cinci jocuri e fiecare, cât și să nu retrogradeze nimeni și aceste echipe să intre în vacanță până la următorul sezon, până atunci având misiunea de a supraviețui.Trei scenarii propuse de FRF la vot pentru încheierea sezonului de Liga  a doua. FRF a propus cluburilor din Liga a doua trei scenarii pentru încheierea acestui sezon, ediția 2019/2020, în condițiile în care protocolul autorităților de reluarea a antrenamentelor nu a fost îmbunătățit.

Primul a fost de disputare a tuturor celor 14 etape rămase din acest retur.  Al doilea a fost cu play-off între primele șase echipe (care și-au și depus dosarul de licențiere pentru Liga I) și play-out în două grupe de câte șase echipe. Ultimele două clasate în cele două serii urmau să retrogradeze în Liga a treia, iar formațiile de pe locul 5 ar fi jucat un meci de baraj pentru menținerea în Liga a doua.

Cel de-al treilea a fost cu play-off între primele șase echipe (care și-au și depus dosarul de licențiere pentru Liga I) și ”înghețare” a sezonului pentru restul cluburilor din Liga a doua, fără a mai retrograda nimeni. În play-off se va intra cu punctele acumulate în primele 24 de etape înjumătățite. După prezentarea acestora, scenariile au fost supuse la vot, iar majoritatea a decis, scenariul 3 fiind  câștigător cu 15 voturi din 18. Astfel, acest sezon de Liga a doua, din care s-au disputat 24 de etape dintr-un total de 38, până la suspendarea sa din cauza pandemiei deCOVID-19, se va încheia prin scenariul 3, votat de majoritatea cluburilor.  UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș, Petrolul Ploiești și Rapid vor merge în play-off și se vor lupta pentru primele două locuri direct promovabile și locul de baraj de promovare. În play-off se va intra cu punctele acumulate în primele 24 de etape înjumătățite.Celelalte echipe, Metaloglobus București, SCM Gloria Buzău, Farul Constanța,  Viitorul Târgu Jiu, ASU Politehnica Timișoara,Dunărea Călărași, Ripensia Timișoara, Universitatea Cluj, CSM Reșița, Concordia Chiajna, FK Csikszereda și Pandurii Târgu Jiu, vor rămâne în Liga a doua și în sezonul următor.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide