vineri , 26 aprilie 2024
panduriics.ro

Pandurii Târgu Jiu va efectua un cantonament de pregătire centralizată în propria bază de pregătire

Lotul echipei Pandurii Târgu Jiu se află de joi într-un cantonament de pregătire centralizată pe care îl efectuează în baza proprie de pregătire de la Centrul de Copii şi Juniori. După ce miercuri au efectuat vizita medicală la Craiova, jucătorii convocaţi de antrenorul Adrian Bogoi în lot, precum şi o serie de tineri aflaţi în probe în această perioadă, au intrat joi după-amiază în cantonament în hotelul CCJ aflat în Complexul Sportiv Municipal, hotel care aparţine clubului Pandurii. Jucătorii au ocupat 14 dintre cele 20 de camere ale hotelului, servind acolo doar micul dejun, alte două mese fiind servite zilnic la un restaurant din Târgu Jiu.
Echipa are la dispoziţie pentru pregătire terenul 3 de antrenament, acolo unde sunt programate zilnic câte două şedinţe de pregătire. La vestiarele jucătorilor există şi o bază de recuperare după efort prevăzută cu jacuzzi şi saună, precum şi un cabinet medical. În programul zilnic de pregătire antrenorul Adrian Bogoi a inclus şi sala de forţă aflată în baza de pregătire, acolo unde jucătorii se pregătesc după programul special pregătit de staff-ul tehnic al antrenorului Adrian Bogoi format din antrenorii secunzi Dorian Gugu şi Dragoş Militaru şi antrenorul cu portarii Răzvan Stanca.
Antrenorul Adrian Bogoi a precizat că stagiul de pregătire centralizată va fi efectuat în perioada 5 – 15 iulie, urmând să fie perfectate şi o serie de jocuri amicale pentru această perioadă, adversarii deja stabiliţi fiind CS Mioveni şi FC Argeş.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide