vineri , 26 aprilie 2024
panduriics.ro

Pandurii Târgu Jiu s-a reunit astăzi sub comanda lui Edi Iordănescu

REUNIRE LOT 1
Echipa noastră s-a reunit astăzi de la ora 14:00 după vacanţa de iarnă. Primul antrenament din 2015 a fost condus de noul staff tehnic al pandurilor compus din: Edi Iordănescu – antrenor principal, Alexandru Radu – antrenor secund, Ionuţ Stelescu – antrenor secund şi preparator fizic şi Bogdan Pârvu – antrenor cu portarii. Înaintea începerii antrenamentului, jucătorii au primit vizita primarului municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru care, împreună cu preşedintele clubului Eugen Pîrvulescu, le-a urat bun venit jucătorilor şi multă baftă în returul care va debuta pe 21 februarie. Cei 20 de jucători prezenţi la reunirea de astăzi au efectuat mai întâi câteva exerciţii de încălzire sub comanda lui Edi Iordănescu iar mai apoi au trecut la alergări uşoare pentru a se dezmorţi după vacanţa de iarnă ce a durat aproape o lună de zile. Din antrenament nu a lipsit jocul cu mingea, jucătorii efectuând un joc de posesie la chiar prima şedinţă de pregătire a anului. Mâine la prânz, Răduţ şi colegii săi vor efectua vizita medicală la Craiova.

Lot prezent la reunire:
Portari: Michal Gliwa, Răzvan Stanca şi Pedro Mingote
Fundaşi: Bogdan Unguruşan, Marian Pleaşcă, Marian Negrescu, Andrei Piţian
Mijlocaşi: Paul Anton, Dan Nistor, Mihai Răduţ, Cornel Predescu, Alin Buleică, Viorel Nicoară, Gezim Shalaj, Ciprian Brata, Laurenţiu Iorga
Atacanţi: Mihai Roman, Deivydas Matulevicius, Feiz Shamsin, Matija Smrekar

Absenţi: Elton şi Erico da Silva (învoiţi – au bilete de avion pentru 8 ianuarie), Momcilovic (învoit, petrece Crăciunul pe rit vechi, ajunge tot joi la Târgu Jiu), Paraskevas Christou şi Andrei Şendroiu (în recuperare după operaţii)

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide