joi , 25 aprilie 2024
panduriics.ro

Pandurii Târgu Jiu s-a impus cu scorul de 2-0 în meciul amical cu CS Sporting Roşiori

Pandurii Târgu Jiu a încheiat seria de meciuri de verificare cu o victorie cu scorul de 2-0 în meciul amical cu CS Sporting Roşiori, disputat azi pe terenul 3 din cadrul Complexului Sportiv Municipal din Târgu Jiu. Golurile au fost marcate de George Tudoran şi Alexandru Trancă.

Meciul s-a disputat chiar pe terenul pe care Pandurii Târgu Jiu se antrenează şi a atras aproximativ 100 de spectatori curioşi să vadă la lucru echipa antrenată de Adrian Bogoi înaintea startului într-o nouă ediţie de campionat.
Tehnicianul echipei Pandurii a trimis pe teren în prima repriză o echipă în care a folosit în mare parte jucătorii care au evoluat şi sezonul trecut la Pandurii şi o parte dintre jucătorii care se pregătesc de mai mult timp cu echipa: Cotolan Mihai – Brînzan, Gheorghe Robert, Cotolan Cătălin, Cenaj, Vasilescu, Raiciu, Vodă, Tudoran, Măicăneanu,Pîrvulescu. În partea a doua a jocului foarte puţini dintre aceştia au mai rămas pe teren, fiind folosiţi o serie de juniori ai clubului şi jucătorii aflaţi în probe, printre care şi patru fotbalişti francezi: Opriţa, Dănescu, Trancă, Cuţitoiu, Mudăvoiu, Vasile Cristi, Moussa Konate – fundaş, Ngalaha Yohan – mijlocaş, Lies Madi – mijlocaş şi Nsiah Philip – atacant.
Golurile au fost marcate de Tudoran în minutul 15 din penalti şi Trancă în minutul 77 dintr-o lovitură liberă de la peste 20 de metri. Alexandru Trancă a fost eliminat pe finalul partidei de arbitrul central al partidei Ionuţ Ionescu, după ce marcatorul celui de-al doilea gol a primit două cartonaşe galbene.
Partida a fost arbitrată de o brigadă de tineri arbitrii gorjeni delegaţi de AJF Gorj, Ionescu Ionuţ, Vlădulescu Andreea şi Balţoi Adela, ultima dintre arbitre fiind şi atletă a clubului CS Pandurii Târgu Jiu, recent devenită vicecampioană a României la proba de 3000 m obstacole.

La meci a asistat şi reprezentantul Federaţiei Rpmâne de Fotbal Auraş Braşoveanu fost membru reprezentant al echipelor din Liga 2 în Comitetul Executiv al FRF, recent fiind numit şeful departamentului de licenţiere a cluburilor din Liga 2 în cadrul federaţiei. Acesta a inspectat împreună cu administratorul special al clubului Pandurii, Marin Golea terenul sintetic recent amenajat de clubul Pandurii în vederea omologării acestuia pentru meciuri de Liga a II-a.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide