sâmbătă , 27 aprilie 2024
panduriics.ro

Pandurii Târgu Jiu – ACS Poli Timișoara 1-3, în etapa a 5-a din playout, Liga I Orange

ACS Poli Timișoara a învins Pandurii Târgu Jiu cu scorul de 3-1 (0-1), vineri, în deplasare, la Drobeta-Turnu Severin, într-un meci din etapa a cincea a fazei playout a Ligii I Orange. ACS Poli a câștigat cele trei puncte grație superiorității numerice pe care a avut-o în repriza secundă a partidei.
Pandurii a deschis scorul prin Cătălin Hlistei (25), aflat la prima sa reușită în Liga I. La scurt timp, oaspeții au avut ocazia să egaleze, după ce Sorin Bușu l-a faultat pe Cristian Bărbuț în marginea careului, însă Octavian Drăghici a ratat penalty-ul şutând peste poartă (30). Pandurii au rămas în zece oameni în debutul reprizei secunde, când nigerianul Samson Nwabueze (47) a primit al doilea cartonaș galben, ambele pentru lovirea adversarului cu mâna, în încercarea de a proteja posesia. Poli a reușit să egaleze prin Pedro Henrique (70), rămas singur cu portarul Răzvan Stanca, iar peste două minute a trecut în avantaj, prin golul lui Cristian Bărbuț (72), de asemenea, în situația de unul la unu cu goalkeeper-ul.
Gazdele au rămas în nouă jucători, după ce Cristian Sîrghi, care debutase în minutul 62 la Pandurii, s-a accidentat la umăr și a părăsit terenul în minutul 76 cu salvarea.
Pandurii au rămas apoi în opt oameni în minutul 84, când Cornel Ene a primit cartonaș roșu pentru fault în postură de ultim apărător. Gabriel Cânu (86) a marcat ultimul gol al oaspeților, după o ieșire greșită a lui Stanca, reluând în plasă cu capul mingea trimisă tot de el în primă instanță în transversală.
Pandurii a pierdut primul meci din playout unde era meînvinsă de 4 etape.
În sezonul regulat, Pandurii s-a impus cu 3-1 la Timişoara, iar meciul din retur s-a terminat la egalitate, 2-2.

Pandurii Târgu Jiu — ACS Poli Timișoara 1-3 (1-0)
Stadion „Municipal” Drobeta-Turnu Severin
Au marcat: Cătălin Hlistei (25), respectiv Pedro Henrique (70), Cristian Bărbuț (72), Gabriel Cânu (86).
Octavian Drăghici (Poli) a ratat un penalty în min. 30 (șut peste poartă).
Pandurii : Stanca – Samson, C. Ene, Fl. Ilie, Bușu – Cioinac, P. Păcurar – Hlistei, Surugiu, Firtulescu – Negruț
Rezerve: I. Popescu, Stana, Zaina, Pîrcălabu, Hamed, Sîrghi, Negoiţă.
Antrenor: Flavius Stoican.
ACS Poli Timișoara: Straton – Străuț, Scutaru, Cânu, Novac – Soljic, Artean – Bărbuț, Popovici, Mailat – Drăghici
Rezerve: Curileac, Haruț, Bocșan, Fridrich, Bîrnoi, Pedro Henrique, Neagu, Bârnoi. Antrenor: Ionuț Popa.
Cartonașe roșii: Samson Nwabueze (Pandurii, 47), Cornel Ene (Pandurii, 84).
Arbitru: Sebastian Colțescu (Craiova); arbitri asistenți: Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin), Dragoș Mihai Iliescu (Craiova); arbitru de rezervă: Marian Balaci (Drobeta-Turnu Severin)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Pitești) — CCA, Dan Potocianu (CSM Reșița) — LPF

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide