joi , 7 noiembrie 2024
panduriics.ro

Pandurii Târgu Jiu a pierdut primul meci pe teren propriu în noul sezon, UTA s-a impus cu scorul de 2-1 la Târgu Jiu

Pandurii Târgu Jiu – UTA Arad: 1-2 (0-0)
Teren sintetic, spectatori 1000
Pandurii: Mih. Cotolan – Nic. Cotolan, D. Ciobanu, Konate, Vasilescu – Raiciu (Trancă 74′), Cenaj – Tudoran (Blejdea 60′), D. Pîrvulescu, Vodă – Nsiah (P. Popescu 83′). Rezerve neutilizate: Sălăjan – Rob. Gheorghe, Miros, R. Lică. Antrenor: Adrian Bogoi
UTA: Bodea – R. Iuga, Al. Manea, El Hasni (33′), Copaci – Coulibaly, Andr. Enescu (cpt.) – Dav. Popa (Janos 74′), Cr. Matei (L. Oprea 64′), Vădrariu – Cip. Rus. Rezerve neutilizate: Orlic – Suslak, D. Dan, Miculescu. Antrenor: Ionuţ Popa

Pandurii Târgu- Jiu a suferit primul eşec pe teren propriu din acest sezon după ce a fost învinsă de UTA. Cea mai controversată fază a jocului a venit în minutul 25, când Pandurii au primit o lovitură de pedeapsă de la arbitrul Denis Haidiner, spre stupefacţia vizitatorilor. Penaltiul a fost dictat pentru un henţ al lui El Hasni, deşi arădenii au sugerat că apărătorul a fost împins de Nsiah şi s-a dezechilibrat înainte să atingă mingea cu mâna. În orice caz, jucătorul bănăţenilor s-a accidentat la genuchi şi nu a mai putut continua. Tudoran a executat lovitura de la 11 metri, pe care a şi ratat-o. Oaspeţii puteau trece în avantaj în minutul 32, dar Cotolan a respins in extremis un lob al lui Vădrariu. Alb-albaştrii au reuşit, în cele din urmă, să înscrie în minutul 55, prin golgheterul Nicolae Pîrvulescu. Acesta a reacţionat mai repede după o fază încâlcită la marginea careului arădean, a “furat” mingea şi l-a executat pe Bodea. După gol, Pandurii s-au retras în defensivă, iar elevii lui Ionuţ Popa au avut multiple oportunităţi de a marca. Au făcut-o după o greşeală a portarului Cotolan, care a scăpat mingea la o centrare venită din partea stângă, iar Cubleşan a reluat nestingherit în plasă din doi metri (`73). O nouă lejeritate în apărare a dus şi la golul din minutul 90. Vădrariu a centrat în suprafaţa de pedeapsă, iar Manea a pasat cu capul în centrul careului, de unde, scăpat de marcaj, Oprea a marcat din 6 metri. După joc, tehnicianul celor de la UTA, Ionuţ Popa, a spus că rezultatul de la Târgu-Jiu este unul normal şi vine după o serie de jocuri frustrante. “Victoria este pe deplin meritată, mai ales după ceea ce am arătat în repriza a doua. Am dominat autoritar, mai ales după primirea golului şi, în cele din urmă, a mai răsărit soarele şi pe uliţa noastră. Era important să scăpăm de frustrarea jocurilor bune, neurmate de rezultate pozitive. Chiar dacă avem şi reproşuri legate de jocul din prima repriză, băieţii merită felicitaţi pentru reacţia avută la 1-0. Au crezut cu toţii în această victorie, iar Dumnezeu ne-a ajutat şi pe noi. Cei de la Pandurii chiar ne-au felicitat după meci, au spus că am fost cea mai bună echipă cu care au jucat până acum în Liga 2-a. Chiar se mirau de ce nu stăm mai bine în clasament”, a spus Popa pentru Sport Arad.
Antrenorul Pandurilor, Adrian Bogoi, a recunoscut că erorile mari ale jucătorilor săi au dus la pierderea confruntării. “A fost un meci de luptă în care noi am greşit mai mult. Am făcut erori nepermise şi asta a dus la pierderea celor trei puncte. Poate că nu am avut nici puţină şansă, pentru că am ratat acel 11 metri şi mai multe ocazii, dar, poate, pe undeva, e o compensaţie pentru că la celelalte meciuri şansa a fost de partea noastră. În schimb, arădenii s-au luptat mai mult pentru minge, au fost mai pragmatici, au profitat de erorile noastre şi au câştigat meciul. Este o înfrângere dureroasă, dar suntem o echipă tânără cu mulţi jucători noi şi ştim să o luăm de la zero”, a afirmat principalul Pandurilor.

Rezultate Liga 2 / Etapa 10
FC Argeş – Petrolul Ploieşti 3-0
CS Baloteşti – Academica Clinceni 1-3
Pandurii Târgu Jiu – UTA Arad 1-2
Luceafărul Oradea – Sportul Snagov 1-1
Metaloglobus Bucureşti – ACS Poli Timişoara 1-0
Chindia Târgovişte – Ripensia Timişoara 4-2
Energeticianul – Dacia Unirea Brăila 4-0
Aerostar Bacău – CS Mioveni 0-3
ASU Politehnica Timişoara – SSC Farul Constanţa 1-0
Universitatea Cluj – Daco-Getica Bucureşti 1-1

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide