marți , 8 octombrie 2024
panduriics.ro

Pandurii se pregătesc pentru meciul cu Petrolul Ploieşti de luni

ANTRENAMENT 2 0104
După meciul amical de sâmbătă de la Râmnicu Vâlcea, scor 2-2, jucătorii echipei noastre au primit două zile libere din partea staff-ului tehnic revenind la antrenamente marţi după amiaza. Astăzi au fost programate două şedinte de pregătire, prima având loc în această dimineaţă iar cea de-a doua cu începere de la ora 17:45. Pandurii se pregătesc în acest moment pentru următorul meci oficial din Liga 1, deplasarea cu Petrolul Ploieşti de luni, 6 aprilie. La antrenamente au revenit şi jucătorii convocaţi la loturile naţionale, Mihai Pintilii sau Dan Nistor, dar nu şi Deivydas Matulevicius. Internaţionalul lituanian, care a evoluat 90 de minute în meciul de pe Wembley cu selecţionala Angliei, acuză o accidentare astfel că a fost trimis la Bucureşti pentru investigaţii suplimentare. O accidentare recentă este şi cea a elveţianului Gezim Shalaj, mijlocaşul suferind o ruptură musculară în amicalul cu Vâlcea şi urmând să fie indisponibil 1-2 săptămâni. Cei doi completează infirmieria pandurilor, una care îi mai conţine pe Marian Pleaşcă, Paraskevas Christou sau Erico da Silva, toţi 3 accidentaţi pe o mai lungă perioadă de timp. La meciul cu Petrolul va lipsi şi Eric de Oliveira, brazilianul fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide