sâmbătă , 20 aprilie 2024
panduriics.ro

Pandurii II Târgu Jiu s-a impus în faţa ocupantei locului doi din seria a IV-a, CSM Şcolar Reşiţa

Echipa a doua a clubului Pandurii Târgu Jiu a debutat astăzi în returul campionatului cu un o victorie pe teren propriu. Echipa antrenată de Cristi Popescu s-a impus în meciul disputat cu începere de la ora 15:00, pe terenul de la Rovinari, cu scorul de 2-1 în meciul cu ocupanta locului doi în seria a IV-a, CSM Şcolar Reşiţa.
Pentru acest meci antrenorul echipei a doua a clubului, Cristi Popescu, s-a putut baza pe o serie de opt jucători ai primei echipe care nu au intrat în vederea antrenorului Flavius Stoican pentru meciul cu Dinamo din etapa a 26-a a Ligii I, portarul Laurenţiu Popescu şi jucătorii Negrescu, Tătaru, Brînzan, Păcurar, Dănăricu, Mărgărit şi Dodoi.
Au fost trimişi pe teren din primul minut: Laurenţiu Popescu, Răzvan Negrescu, Ionuţ Tătaru, Denis Brînzan, Marius Almic, Marius Cioiu, Paul Păcurar – cpt, Alexandru Vodă, Bogdan Dănăricu, Daniel Mărgărit, Gabriel Dodoi. Au mai jucat: Daniel Cojocaru, Ionuţ Gruia, Cătălin Copiluş şi Liviu Bogatu.
Scorul a fost deschis de echipa oaspete din Reşiţa, în minutul 17, prin Keita. Jocul a fost unul echilibrat în prima sa parte, adversarii fiind una dintre formaţiile cu pretenţii de promovare din liga a treia. Pandurii II a reuşit egalarea în minutul 37 prin golul marcat de Vodă, junior al grupei de Under 19 ani a clubului Pandurii care evoluează în Liga Elitelor, scorul final fiind stabilit în repriza a doua de Paul Păcurar, căpitan de echipă în acest joc, dintr-un penalti dictat în minutul 68. Păcurar revine după o accidentare suferită tot pe terenul de la Rovinari, la un joc amical, acesta lipsind ultimele două săptămâni de la antrenamentele cu echipa.
Antrenorul Cristi Popescu a precizat după meci că a fost un joc destul de greu pentru echipa sa alcătuită în proporţie destul de mare din tineri, mai ales că adversarul a fost unul cu jucători experimentaţi şi cu intenţii de promovare în acest sezon, CSM Reşiţa ocupând locul doi în clasament înaintea acestui joc. Popescu se va baza în continuare pe jucătorii trimişi de la prima echipă de antrenorul Flavius Stoican, precum şi pe tinerii de la grupa de juniori republicani Under 19 ani.
La meci a asistat şi antrenorul Flavius Stoican împreună cu secunzii primei echipe pentru a-i vedea la joc pe jucătorii rămaşi în afara lotului în această săptămână.

Pandurii II Târgu Jiu – CSM Şcolar Reşiţa 2-1
Vodă (37), Paul Păcurar (68 – pen.) / Keita (17)

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide