marți , 23 aprilie 2024
panduriics.ro

Pandurii au plecat în cantonament la Curtea de Argeş

panduri antrenament 5 sepPandurii Târgu Jiu a plecat în cantonament la Curtea de Argeş. Elevii lui Petre Grigoraş au efectuat antrenamente în această săptămână la Târgu Jiu iar de astăzi vor pregăti meciul cu Petrolul Ploieşti, meci programat pentru luni 15 septembrie, pe terenurile excelente de antrenament de la Curtea de Argeş. Nistor şi ceilalţi colegi ai săi au efectuat o şedinţă de pregătire în acastă dimineaţă la Târgu Jiu iar după masa de prânz au plecat spre Curtea de Argeş acolo unde vor rămâne cantonaţi până duminică, 14 septembrie. La Târgu Jiu au rămas patru jucători, Şendroiu, Piţian, Ionuţ Constantin şi Negrescu, jucători rămaşi cu scopul de a juca în partida de astăzi dintre Pandurii II şi Minerul Mehedinţi. Cei patru vor reveni însă rapid sub comanda lui Petre Grigoraş, urmând să plece spre Curtea de Argeş imediat după finalul meciului echipei secunde a clubului. Lipseşte de asemenea, momentan, şi Deivydas Matulevicius, convocat la lotul naţional al Lituaniei, atacant ce va ajunge şi el în cantonament după meciul de luni dintre Lituania şi San Marino, meci contând pentru preliminariile EURO 2016.

Lot deplasat în cantonament la Curtea de Argeş (5-14 septembrie):

Răzvan Stanca, Michal Gliwa, Pedro Mingote, Bogdan Unguruşan, Marian Pleaşcă, Erico da Silva, Paraskevas Christou, Marko Momcilovic, Elton da Silva, Dan Nistor, Paul Anton, Mihai Răduţ, Cornel Predescu, Laurenţiu Iorga, Alin Buleică, Viorel Nicoară, Gezim Shalaj, Mihai Roman, Matija Smrekar
Ajung diseară în cantonament: Răzvan Negrescu, Andrei Şendroiu, Ionuţ Constantin, Andrei Piţian
Convocat la naţionala Lituaniei: Deivydas Matulevicius

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide