vineri , 19 aprilie 2024
panduriics.ro
Pandurii  aduce bucurie pentru mii de gorjeni. Mii de mesaje de la suporteri pe pagina de facebook a clubului

Pandurii aduce bucurie pentru mii de gorjeni. Mii de mesaje de la suporteri pe pagina de facebook a clubului

Câteva mii de suporteri ai echipei Pandurii Târgu Jiu au asaltat pagina de facebook a clubului în ultima săptămână cu mesaje de felicitare, în cea mai mare parte, dar şi de susţinere, după ce echipa lor favorită – Pandurii, a încheiat sezonul regulat pe locul trei în clasament.
Poziţionarea bună a echipei în clasament, jocul bun dar şi perspectiva ca Pandurii să joace pentru a câştiga titlul în acest sezon i-au entuziasmat pe suporterii echipei care nu contenesc să încurajeze prin mesajele lor jucătorii, antrenorii şi conducerea pentru a face tot posibilul ca Pandurii să meargă mai departe şi să scrie noi pagini de istorie pentru clubul Pandurii şi pentru oraşul Târgu Jiu.
O mare parte dintre mesaje sunt publice, fiind comentarii la postările clubului, altele au sosit privat şi sunt, în general, sugestii şi rugăminţi adresate conducerii pentru a face tot posibilul ca echipa să joace în acest sezon în Champions League. Pe lângă sutele de „Felicitări”, „Bravo”, „Hai Pandurii” sau „Forza Pandurii”, suporterii ne trimit mesaje de încurajare pentru jucători, de simpatie, dovezi de ataşament pentru echipă mai ales din partea celor care, nu pot fi în tribune, alături de Pandurii nici la meciurile de pe teren propriu, deşi ar dori acest lucru.

Mulţumim pe această cale tuturor celor ce ne-au scris şi îi asigurăm că toate mesajele transmise sunt citite şi ajută foarte mult echipa la startul meciurilor din play-off. Ne-am dat seama din aceste manifestări ale simpatiei că misiunea membrilor fondatori ai clubului, aceea de a oferi gorjenilor o mică bucurie în schimbul unor probleme pe care mineritul şi producerea energiei le-a creat în regiune, a fost îndeplinită!
Ne-am dat seama, de asemenea, din aceste postări, că avem numeroşi suporteri în străinătate, gorjeni şi nu numai, români stabiliţi în afara ţării sau plecaţi la muncă, şi le mulţumim şi lor pe această cale că urmăresc şi susţin de la distanţă Pandurii!
Chiar dacă nu sunteţi în tribună alături de jucători, vă asigurăm că ei sunt conştienţi că îi susţineţi de acasă, din faţa televizorului!

Redăm aici o mică parte din miile de mesaje sosite pe pagina da facebook a clubului, cu menţiunea că nu au fost deloc redactate, exprimarea, entuziasmul sau mâhnirea,bucuria sau supărarea şi, implicit, punctuaţia, aparţinând autorilor.

Emilian Cirtina „Sint mindru de voi; mindru de a fi Oltean! Hai Pandurii! Marii campioni s-au născut din timpuri grele! Acum este șansa voastra sa va dovediți vouă ca puteți deveni campioni. Banul nu contează dar dacă veți cîștiga campionatul ați realizat într-adevăr ceva- ONOAREA de a fi campioni si de a reprezenta Romania in Europa. Aceast privilegiu nimeni nu vi-l va lua…NICIODATĂ!”

Alex Frati „Accederea in grupele Europa League poate fi salvarea acestei echipe. O gestionare abila a situatiei din partea conducerii poate conduce clubul catre un drum al autofinantarii prin performanta sportiva. Daca toti jucatorii prezenti sunt trup si suflet pentru aceasta echipa, consider ca obiectivul se poate atinge. Echipa e valoroasa si sezonul urmator accederea in grupe inseamna minim 12milioane de euro, bani cu ajutorul carora echipa poate supravietui. Mult succes si imi doresc sa bucurati in continuare oamenii din Targu Jiu, implicit pe mine, cu fotbalul frumos pe care il practicati de cateva sezoane incoace!”

Zamfir Mihai „Acum se vor vedea calitățile acționarilor din AGA de la echipă . Mult succes ” Hai Pandurii”

Ady Adryan „S dea dzeu sa se rezolve si cu situatia fibanciara..pt ca o merita din plin..HAI PANDURII.”

Virgix Virgix W „Pentru mine voi sunteti campionii!”

Mihai Anton „In lipsa lui Fc U voi sunteti oltenii adevarati,va tin pumnii in play-off ! Hai Pandurii !”

Vlad Cristian „Felicitari sunteti singura bucurie din orasul nostru si „cineva” vrea sa ne-o ia si pe asta. Avem sanse sa luam campionatul. Succes !!”

Vasile Cîtu „Bravo Pandurii,meritam sa luam campionatul,suntem alaturi voi!!!.”

Valeriu Servitoarea „Bravo baieti mei,cinste voua,va iubesc si sunt mândru de voi de aici din Spania.”

Mihaita Jr Mita Boss „Sunteti campioni pt mine din lumea intreaga”

Dina Dan-constantin „Respect pt voi,pt oras si pt antrenor”

Andu Daniel „bravoo campionilor multe felicitări din partea mea”

Mioara Contz „Sper doar sa nu ne sape……suntem buni bravo va iubesc”

Popescu Eduard „Campioni cu panduri pana la moarteee !!!!!”

Julian Romania Gorj „Bravo baieti,bravo. De aici din celalalt capat al lumii,Melbourne Australia.”

Julian Romania Gorj „Pandurii Targu Jiu va doresc mult succes. Echipa mea din anii tineretii,si cind eram acolo nu pierdeam un meci in div.2. Multi ani de atunci.”

Marian Nicu „Bravo, sa abordați cu toată seriozitatea play-off ul, pentru ca aveți mai multa valoare decât toate celelalte echipe calificate!”

Cristian Grigore „Bravo Panduriiiiiii….din Spania mii de felicitari…si sa visam frumos …avem toate sansele la titlu’ ….Astra se pare ca se duce la vale ….Dinamo out….Viitorul slabut….ASA cu Fainosu’ slab…deci: noi cu Steaua pt titlu…si implicit CL amandoua….sansa noastra de a face ceva bani pt supravietuire in prima liga….de moment sperante ….HAI PANDURIIIIIIII”

Radu Bîrdăcel „ma mandresc cu voi oriunde merg, indiferent pe ce loc sunteti”

Nicoleta Cojocaru „Felicitari baietilor si nu in ultimul rand antrenorului!”

Viorel Rambo „sucees in continoare sa ne oprim in fruntea clasamentului”

Motorga Gheorghe „Felicitari si mult noroc in cele 10 etape.”

Sorin Popescu „Felicitari Pandurii mândria tuturor gorjenilor!!”

Ramona Si Nicu Corlan „Brava baieti…avem cel mai bun antrenor si staf..echipa arata si joaca un fotbal de calitate…ne vedem la Severin”

Viorel Rambo „nu ma gindeam ca sunteti asa de bunii”

Lacramioara Turca Turca „Felicitări…!!!!fiți cei mai buni…..😮”

Alexandru Lemnaru „Mandria noastra Pandurii ,Europa ne-am intors Vamos Vamos”

Mitel Dogaru „Nu poți să ai decît respect față de această echipă ! Mai ales de cel mai bun antrenor din Romania EDI IORDĂNESCU!”

Nicolae Ivan „Ba eu sunt stelist de la sase ani dar va zic ca as fii foarte supărat dacă pandurii ar disparea”

Lau Laurentiu Ciocioi „Daca va dati silinta pe teren pentru orice punct am pute fi campioni .Forta Pandurii echipa mea preferata”

Marius Popescu „Bravo tineti-o tot asa,cred ca cu 6 victorii si 2 egaluri am putea fii campioni.Forta Pandurii !”

Amarazanu Robert „Salut, vreau sa stiti ca sunt alaturi de echipa… chiar nu se poate face nimic pentru a salva financiar echipa? Propun ca suporterii sa astranga bani… atat cat se vor astrange vor veni la club pentru a plati jucatorii care nu sunt platiti la zi. Va rog pe cei din conducere sa faceti tot posibilul ca aceasta echipa sa nu dispara…sunt destule echipe nefericite, tin cu pandurii de mic copil de cand a intrat in liga 1… am plans cand a pierdut cu fiorentina si m-am bucurat la victorii. poate puteti face rost de oameni bogati din Gorj care vor sa investeasca in echipa, tocmai cand eram si eu mandru cu echipa mea din oras sa se aleaga acum praful, nu stiu daca ma credeti dar scriu cu lacrimi in ochi, iubesc echipa asta si nu vreau sa dispara…”

Gheorghe Enastescu: „Propun domnului Presedinte Narcis Răducan să abordeze o formă de finanțare ce funcționează prin alte campionate, si anume, cotizația de „socios” ,vă asigur că f.mulți vor accesa la acest sistem, rămâne doar ca dvs.să găsiți forma legală, o să fiți surprins de ce vor gorjenii !

Adelin Carciumaru „Asa sa jucam si in Champions League. Felicitări !”

Constantin Fratila „PANDURII vedeti miine sa veniti cu 3 puncte de la TG. MURES nu lasati din mina locul 2 sunteti o echipa de nota 10 ,BAFTA ,SUNTEM ALATURI DE VOI.”

Gica Gheorghe „NU UITATI !!! SUNTEM CU VOI ORICE AR FI!MINDRII CA SUNTEM GORJENI!”

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide