vineri , 19 aprilie 2024
panduriics.ro
Ne-am garantat al 11-lea sezon consecutiv în Liga 1 după victoria spectaculoasă cu CSMS Iaşi, scor 5-2 !

Ne-am garantat al 11-lea sezon consecutiv în Liga 1 după victoria spectaculoasă cu CSMS Iaşi, scor 5-2 !

Gata, am scăpat definitiv de grijile retrogradării ! Pandurii Târgu Jiu s-a salvat în stil spectaculos, reuşind o victorie cu 5-2 pe teren propriu cu CSMS Iaşi după ce la un moment dat scorul a fost 5-0. Croatul Mrzljak a deschis scorul după o combinaţie de efect cu Mihai Roman, fiind prima reuşită din cariera mijlocaşului de 22 de ani. Pintilii a continuat balul la prima partidă după accidentare, reuşind un eurogol, şut sec de la 20 de metri după cornerul executat inteligent de Nistor. În prima repriză a existat doar o echipă pe teren, Pandurii având un raport de 10-0 la şuturi pe poartă şi mai bifând o bară prin Roman, omul meciului. Şi asta pentru că golgeterul nostru din acest sezon a reuşit un hat-trick în repriza secundă, ajungând la cota 16 goluri în acest sezon. Roman a transformat două lovituri de pedeapsă acordate de arbitrul Istvan Kovacs iar între cele două reuşite a mai înscris o dată cu un şut la firul ierbii după o acţiune personală a lui Shalaj. La 5-0, mânaţi de la spate de cei 3.000 de spectatori prezenţi la ultimul meci disputat pe actualul Municipal, pandurii au mai căutat goluri iar şutul lui Trifu (19 ani) a întâlnit bara transversală ! Iaşiul a avut o răbufnire de orgoliu şi a înscris de două ori la singurele lor şuturi pe spaţiul porţii, mai întâi prin puştiul Boiciuc (17 ani) şi apoi prin fostul pandur, Enescu, autor al unui alt eurogol, şut imparabil la vinclu de la 25 de metri ! Roman putea să înscrie un „poker”, dar şutul său din numai 6 metri după pasa excelentă a lui Buleică a fost blocat de Caparco. Portarul ieşenilor s-a accidentat cu 10 minute înainte de final, a cerut să fie înlocuit, dar a realizat că echipa sa nu mai are schimbări la dispoziţie şi a continuat într-un singur picior până la final. S-a terminat 5-2, dar la fel de bine putea fi 8-2, un meci extrem de spectaculos, meci care garantează locul pandurilor în prima ligă şi pentru sezonul viitor. Cu 42 de puncte în cont, echipa antrenată de Edi Iordănescu are 4 puncte peste urmăritoarele Mediaş şi Chiajna cu o etapă înainte de final. Pentru Pandurii Târgu Jiu va fi cel de-al 11-lea sezon consecutiv în Liga 1, o veritabilă performanţa pentru clubul care a promovat în premieră în prima ligă în 2005. A fost şi sezonul în care Pandurii Târgu Jiu a atins şi prima finală din istoria clubului, finala Cupei Ligii Adeplast. Sperăm ca în stagiunea viitoare, 2015-2016, echipa noastră să atingă obiective mai îndrăzneţe şi, de ce nu, să bifeze şi primul trofeu major din istoria clubului.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide