joi , 28 martie 2024
panduriics.ro
Narcis Răducan: „Sper să învăţăm ceva din acest episod  şi să şi respectăm deciziile Comitetului Executiv al FRF”

Narcis Răducan: „Sper să învăţăm ceva din acest episod şi să şi respectăm deciziile Comitetului Executiv al FRF”

Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan, a explicat azi de ce clubul nu va retrage jucătorii convocaţi la echipa naţională de la turneul de meciuri amicale care are loc în Antalya: „Poziţia noastră oficială este că nu vom lua bucuria jucătorilor de a fi prezenţi la echipa naţională deşi asta meritau. Dar nu îi vom retrage pentru că e o oportunitate pentru ei, au muncit toată viaţa pentru a ajunge acolo, chiar şi sub titulatura de echipă divizionară, este o şansă către turneul final al Campionatului European şi cu lucrurile astea nu te întâlneşti în fiecare zi în carieră. Singurul lucru care ni l-am dori, ca o reparaţie morală, sper ca jucătorii noştri să beneficieze de o asigurare la nivelul cotei lor de piaţă, pentru a nu avea parte de vreun dezastru, să vină unul dintre ei accidentat şi să pierdem pe toate planurile. Dacă tot am respectat echipa naţională şi am dat respectul cuvenit acestei acţiuni, sperăm să ni se întoarcă acest respect şi cel puţim să avem patrimoniul clubului, ca să zic aşa, protejat. Sper să nu fie probleme, am înţeles că s-au prezentat foarte bine băieţii la testele fizice, nici nu mă îndoiam de acest lucru pentru că au făcut pregătirea fizică aici cu Edi şi s-au pregătit foarte bine. Îi aşteptăm cu drag înapoi pentru că sunt convins că vor veni cu entuziasm şi ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivele. Atâta timp cât selecţionerul consideră că are nevoie de jucătorii echipei Pandurii, ei sunt la dispoziţia echipei naţionale pentru că vedem o prioritate naţională reprezentarea României în vară, la Campionatul European, şi dacă tot avem pe bancă antrenorul cel mai bun din istoria fotbalului românesc, atunci el ştie mai bine ce are de făcut. Băieţii au fost 100% pentru echipa naţională şi nu s-a pus niciodată problema să nu dea totul acolo. Aşa este şi normal, e un sentiment de onoare să ajungi acolo, îmi aduc aminte că în urmă cu 15 ani am fost şi eu la un astfel de turneu în Cipru şi chiar dacă nu erau meciuri oficiale, erau într-adevăr meciuri inter-ţări, dar te marchează pe viaţă chiar dacă nu reuşeşti să acumulezi meciuri oficiale. Aceste acţiuni contează în cariera unui fotbalist, sunt convins că ei vor veni de acolo cu entuziasm înapoi la echipă şi indiferent cât de obscuri sunt adversarii, atâta timp cât ai tricoul tricolor pe tine asta contează. Ne-am făcut şi noi calcule, dacă ar fi să comparăm cu cine joacă echipa naţională şi cu cine am jucat noi. Pandurii au jucat amicale cu două echipe care joacă la fiecare meci în 2 Bundesliga cu 30 000 de spectatori iar ieri am făcut 1-1 cu Sparta Praga, multipla campioană a Cehiei care avea pe teren 6-7 internaţionali. Deci e o diferenţă foarte mare dar, încă o dată spun, atâta timp cât e un om acolo care ne-a dus fără înfrângere la turneul final trebuie să îl respectăm şi trebuie să respectăm echipa naţională. Sper să învăţăm ceva din acest episod şi să şi respectăm deciziile Comitetului Executiv al FRF”.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide