joi , 25 aprilie 2024
panduriics.ro
Narcis Răducan: „City Fotball Academy reprezintă ,,Everestul fotbalului” în ceea ce priveşte infrastructura şi mijloacele folosite pentru a ajunge la performanţă”

Narcis Răducan: „City Fotball Academy reprezintă ,,Everestul fotbalului” în ceea ce priveşte infrastructura şi mijloacele folosite pentru a ajunge la performanţă”

La Conferinţa de la Mancester pe tema fotbalului pentru tineret, la care a fost invitat şi preşedintele clubului Pandurii, Narcis Răducan, au luat parte peste 100 de invitaţi, reprezentanţi a 12 ligi de fotbal europene și a 60 de cluburi care reprezintă nu mai puțin de 30 de țări. Evenimentul s-a derulat pe parcursul a două zile şi a inclus şi prezentarea bazei sportive a academiei celor de la Mancester City.
MMAN 1
Organizată de Asociația Europeană a Cluburilor (ECA) și ligile europene de fotbal profesionist (EPFL), conferinţa cu tema fotbalului pentru tineret „Conference on Youth Football”, a avut loc la Academia de Fotbal a clubului Manchester City. Inaugurată la finalul anului trecut, City Fotball Academy, este mai mult decât o bază sportivă cu numeroase terenuri de antrenament şi un teren de joc de 7000 de locuri, beneficiind de spaţii ample şi moderne care găzduiesc tinerii academiei dar şi de o şcoală construită special pentru aceştia.
NARCIS 1
Preşedintele Narcis Răducan a precizat după conferinţa de la Mancester că ceea ce s-a construit şi realizat la City Fotball Academy reprezintă nivelul de vârf în fotbalul actual : „Am realizat că City Fotball Academy reprezintă ,,Everestul fotbalului” în ceea ce priveşte infrastructura şi mijloacele folosite pentru a ajunge la performanţă. Sugestiv este motto-ul proprietarului clubului care spune că „doreşte sa construiască o structură pentru viitor şi nu doar o echipă de stele”.
Clipul video de prezentare a City Fotball Academy şi mărtutiile celor care se pregătesc acolo vorbesc de la sine despre nivelul la care se lucrează la Mancester la tineret şi juniori.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide