vineri , 29 martie 2024
panduriics.ro

Mulţumiri suporterilor! Numeroase mesaje de încurajare şi susţinere pe reţelele de socializare pentru noua echipă Pandurii!

Suporterii au în continuare încredere în Pandurii chiar dacă a fost schimbat aproximativ întregul lot din prima parte a campionatului. Tinerii care fac parte acum din noua echipă Pandurii primesc zilnic încurajări pe reţelele de socializare ale echipei şi sunt susţinuţi de numeroşi suporteri care, deşi nu îi cunoşteau încă de când echipa a plecat în cantonament le trimiteau urări şi mesaje de susţinere.
Rezultatele bune din meciurile de verificare din Antalya au adus şi mai mulţi suporteri în mediul online, aceştia fiind prezenţi cu mesaje de susţinere mult mai generoase decât Hai Pandurii sau Forţa Pandurii, cu urări dar şi sfaturi pentru tinerii jucători, pentru conducere sau antrenor. Sosite multe dintre acestea prin mesaje private dar şi publice, urările ajung la cei cărora le sunt adresate pe această cale şi tot pe această cale le mulţumim şi noi suporterilor care au încredere că Pandurii va renaşte!

Publicăm aici o mică parte dintre mesajele primite, fără a publica şi numele celor care le-au expediat, multe dintre ele fiind mesaje private, cu precizarea că nu sunt deloc editate iar formulele de adresare, exprimarea gramaticală şi punctuaţia, la fel ca şi entuziasmul mesajelor le aparţin în totalitate suporterilor:

„Dupa ploi si potopuri va iesi si soarele pt voi.HAI PANDURII”

„Iei o palma te scuturi si mergi inainte. Capul sus pandurii!”

„Bravo! Cu ‘vedetele’de anul trecut mincam bătaie . Bravo vouă! Sper sa faceți o surpriza plăcută.”

„Hai PANDURII CU CURAJ”

„Avem incredere in voi!! Hai pandurii!!”

„In antrenor , trebuie sa credem pentru ca ; dansul ne salveaza , echipa de la retrogradare. Eu il stiu pe ; Domnul Flavius Stoican de multi ani si , este Idolul meu si , cred ca , si , voi il sustine-ti pentru ; face treaba buna la echipa si , scopul dansului este ; cea mai mare provocare !”

„Hai Pandurii Targu Jiu nu uita , Targu Jiu este dragostea mea. Va susti-nem , Va iubim , si pe loc , Pandurii Targu Jiu isi va reveni !”

„Faceti tot posibiluĺ sa jucati si pe noul stadion toti gorjeni vor alaturi de voi.Ca in vremurile bune cu publicul alaturi de voi ..HAI PANDURII DURII”

„Hai baieti puteti sa va aratati adevarata voastra valoare. Unitiva cu toti si bagatile PUMNUL PE GURA LA ACEI PAPAGALI CARE SPUN PROSTI DESPRE VOI. HAI PANDURII”

„Sa înțeleg ca se naște o noua echipa? Spre binele gorjenilor .”

„Frate sunt fan pana la moarte hai pandurii”

„Daca il avem ca , antrenor pe Domnul Flavius Stoican , trecem peste toate problemele financisre si , peste toate greutatile pentru ca , n-am sa plece !”

„ Hai Panduri aratativa adevarata voastra VALOARE DE GORJENI PUTERNICI”

„ Vor fi o echipa buna.Multi tineri,dornici sa se afirme in liga 1,in fotbalul romanesc.Plus am inteles ca mai vin si patru straini.Am incredere ca vor face o treaba buna.Daca s ar gasi pe parcurs un investitor,ar fi super!”

„Cred în salvare. Forța Pandurii”

„Flavius are spirti de invingator.”

„In calitate de sustinator al Dv , si fan Pandurii Targu Jiu , vreau sa va multumesc pentru ca ; ati venit sa antrenati echipa ca , au fost niste probleme financiare si , ale clubului !”

„Eu ca , fan Pandurii Targu Jiu , n-am nicio pretentie de la ; presedinti , antrenori sau antrenori secunzi daca , vin jucatori cu experienta la Pandurii Targu Jiu , bine , daca nu , nu , mergem inainte.

„In perioadele acestea din Antalya , jucatorii trebuie sa-si dea seama , ca , au de muncit , ca , sa ajunga in capionatele care urmeaza !”
„Bravo flavius.Un adevarat examen pt tine.Sunt copii pe care cum ti cresti asa ii ai .HAI PANDURII”

„Mult succes tuturor conducatori si jucatori”

„Olteanul Olteanul Hai pandurii mai aduceți jucători!”

„Flavius aratale la copiii care ii ai drumul drept spre victorii.Sunt toti la inceput de drum in viata .SI DALE O PALMA MARE LA TOTI PAPAGALI CARE ZIC CA STIU FOTBAL SI LA ACCEI PAPAGALI MOTATI CARE CRED CA PANDURII AR CADEA.CAPULSUS SI INAINTE HAI DURIIIIIIIIII HAI PANDURIIIIIIIIII”

„Ce echipa tânără!!!. …Chiar frumos ar fi sa facă fata în campionat,eu sper! „

„Odata reveniti acasa pe propriu STADION PUBLICUL O SA FIE MEREU CU VOI .HEI HEI HAI PANDURII”
„Sper ca Pandurii sa ajunga din nou in top !!”

„Este bine cu echipă tânără dar e și riscant totuși suntem în divizia națională și sunt echipe destul de puternice și cu experiență,vom vedea dacă acest optimism se și concretizează!!”

„Felicitari!!! Am incredere ca facem treaba in noul sezon!!!”

„Bravooo flavius da le O PALMA LA TOTI INECALFICATI.CARE NU CRED IN TINERETUL DE AZI DE LA PANDURII.Pai cu curaj HAI PANDURII!”

„Pandurii NU moare!”

„Ambitia face foarte mult in fotbalul nostru!”

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide