vineri , 26 aprilie 2024
panduriics.ro

Juniorii Under 17 ani ai clubului Pandurii Târgu Jiu au părăsit Cupa României după sferturile de finală

Sâmbătă, s-au disputat sferturile de finală în Cupa României Elite, o competiție la care participă echipe din Liga Elitelor. În această fază a competiţiei s-au calificat şi juniorii Under 17 ani ai clubului Pandurii care au evoluat pe teren propriu în meciul din sferturile de finală.
Pandurii Târgu Jiu a fost eliminată din faza sferturilor de finală de Csikszereda Miercurea Ciuc care s-a impus cu scorul de 2-0. În urmă cu un an juniorii Under 17 ai clubului Pandurii au ajuns în finala competiţiei şi au câştigat trofeul Cupa României Juniori Elită la prima ediţie a acestei noi competiţii.

În vederea creşterii nivelului calitativ al fotbalului juvenil, Federaţia Română de Fotbal a lansat în sezonul trecut două competiţii de elită dedicate juniorilor, Liga Elitelor U19 şi Liga Elitelor U17. Fiecare dintre aceste competiţii beneficiază de o extensie sub forma unei Cupe a României dedicate categoriei respective de vârstă, în care au drept de participare primele opt clasate din fiecare serie a Ligii Elitelor aferente (Est şi Vest).

În acest sezon, competiția a ajuns în faza sferturilor de finală, meciurile disputându-se sâmbăta trecută. Conform tragerii la sorți, care a avut loc pe 13 februarie, se cunosc și meciurile din faza semifinalelor.

CUPA ROMÂNIEI UNDER 17

Rezultate „sferturi”
SC “Ferdinand I” – CSS Slatina 1-4
CSM Poli Iași – SC Dinamo 0-2
FC Ardealul – LPS Buzău 3-1
Pandurii Târgu Jiu – Csikszereda Miercurea Ciuc 0-2

Program semifinale
CSS Slatina – SC Dinamo
FC Ardealul – Csikszereda Miercurea Ciuc

CUPA ROMÂNIEI UNDER 19

Rezultate „sferturi”
ACS Poli Timișoara – UTA Bătrâna Doamnă 0-1
CSM Poli Iași – CFR Cluj 2-4
SC Dinamo – CSS Slatina 3-1
FC Steaua București – FC Viitorul 0-6

Program semifinale
UTA Bătrâna Doamnă – CFR Cluj
SC Dinamo – FC Viitorul

Semifinalele sunt programate pe 22 martie (tur), respectiv 5 aprilie (retur). Finala U17 va avea loc la finalul lunii mai, iar cea de la U19 se va disputa pe 27 mai, în deschiderea meciului în care se întâlnesc seniorii.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide