joi , 28 martie 2024
panduriics.ro
Juniorii A s-au calificat la turneul de zonă !

Juniorii A s-au calificat la turneul de zonă !

Juniorii A ai clubului Pandurii Târgu Jiu, născuţi 1996-1997, au bifat astăzi o victorie extrem de concludentă pe teren propriu contra celor de la LPS Slatina, scor 14-0. Importante au fost însă cele 3 puncte, puncte ce le garantează elevilor lui Cristian Popescu o calificare mai departe la turneul de zonă. Juniorii noştri au ajuns la 59 de puncte după 23 de meciuri şi indiferent de rezultatele înregistrate până la finele sezonului regulat, nu mai pot rata unul din primele două locuri în seria 4, locuri ce duc la turneul de zonă. Dacă vor reuşi o victorie duminică pe terenul celor de la CSJ Ştiinţa U Craiova, elevii lui Cristian Popescu vor câştiga seria din care fac parte, serie în care s-au duelat cu adversari puternici precum CS U Craiova, ACSM Râmnicu Vâlcea sau FC Olt Slatina.

Juniori A: Pandurii Târgu Jiu – LPS Slatina 14-0 (7-0)
Marcatori: Pîrcălabu (3 goluri), Dodoi (3), Miroiu (2), Vasiliu (2), Tudor, Mâţu, Zavracu şi Brânzan
Pandurii: Negrilă – Dinulescu, A. Constantin, Brânzan, Miroiu, Vasile, Tudor, Pîrcălabu, D. Pîrvulescu, Tănăsoiu, Dodoi
Au mai intrat: Pruteanu, Mâţu, Zavracu, Vasiliu, Croicu
Antrenor: Cristian Popescu

În partida juniorilor B (născuţi 1998-1999), Pandurii Târgu Jiu s-a impus cu scorul de 7-0 în faţa celor de la LPS Slatina şi păstrează şanse de calificare la turneul zonal, fiind în duel direct cu Şcoala de Fotbal Gică Popescu pentru locul 2 în serie.

Juniori B: Pandurii Târgu Jiu – LPS Slatina 7-0
Marcatori: Vienescu (2 goluri), Bogatu, Andu Popescu, Cioiu, Gruia, Tereche
Pandurii: Jianu – Frăţilescu, Lupulescu, Ilina, Tereche, Brătuianu, Bogatu, M. Popescu, Vienescu, Mihăilescu, Gruia
Au mai intrat: Trăncău, Cioiu, Andu Popescu, Grădinaru, Mihai Alexandru
Antrenori: Florin Bejinaru şi Adrian Popescu
FAZA JUNIORI B

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide