vineri , 29 martie 2024
panduriics.ro

Juniorii 2005 s-au clasat pe locul trei la turneul „Cupa 1 Iunie” de la Drobeta Turnu Severin

2005Grupa de juniori născuţi în anul 2005 a clubului Pandurii, antrenaţi de Cristi Popescu, s-au clasat pe locul trei la turneul de la Drobeta Turnu Severin organizat în acest week-end. Organizat sub denumirea de „Cupa 1 Iunie”, turneul de la Severin a găzduit echipe din Severin, Dolj, Gorj, Reşiţa şi Olt şi s-a derulat pe parcursul a două zile. Juniorii de la Pandurii, antrenaţi de Cristi Popescu, au înregistrat rezultate bune pentru categoria lor de vârstă, fiind vorba de trecerea de la o categorie de vârstă la alte şi la jocul pe un teren mai mare faţă de meciurile de până acum.
„S-a jucat într-un sistem nou pentru ei, 7 plus 1, faţă de 5 plus 1 cum au jucat până acum şi de aceea merită felicitări pentru modul cum s-au comportat. A fost un turneu benefic pentru noi, un turneu care a fost efectuat mai ales pentru a pregăti adaptarea copiilor la campionatul de juniori E organizat de AJF Gorj, campionat în care vor juca din toamnă”, a precizat antrenorul Cristi Popescu. PREMIERE
Copiii de la grupa 2005 au înregistrat două victorii, un rezultat de egalitate şi două eşecuri în meciurile de la acest turneu. La final copiii de la Pandurii s-au clasat pe locul trei la sfârşitul întrecerii şi au primit o cupă, diplome şi medalii.

Rezultate Pandurii Târgu Jiu – grupa 2005
Turneul Cupa 1 Iunie Drobeta Turnu Severin
Pandurii Târgu Jiu – Muncitorul Reşiţa 1-0
A marcat: Popescu Radu
Şoimii Ştiinţa Craiova – Pandurii Târgu Jiu 1-1 (1-0)
A marcat: Beloiu Tudor
Pandurii Târgu Jiu – Viitorul 2013 Drobeta 3-2
Au marcat: Puşerea Luca 2, Lupulescu Andrei 1
Luceafărul Turnu Severin – Panduri Târgu Jiu 3-0 (0-0)
Pandurii Târgu Jiu – Atletic Craiova (0-2) 0-0

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide