Jucătorii echipei Pandurii Târgu Jiu vor reveni în această seară la pregătire după ce au revenit în ţară în week-end şi au primit două zile libere. Antrenorul Petre Grigoraş va susţine în această seară, după ora 18:00, primul antrenament pe terenul de la Târgu Jiu.
După o perioadă de pregătire de aproximativ o lună de zile de la reunirea lotului, echipa se prezintă foarte bine, antrenorul Petre Grigoraş precizând că e îmbucurător faptul că lotul nu se confruntă cu probleme medicale: „O să vină toţi la pregătire. Un lucru îmbucurător e că nu avem probleme cu accidentările. Nu ni s-a accidentat niciun jucător în cantonament, a avut Filip Mrzlajk mici probleme la spate, dar s-au rezolvat. Sunt foarte mulţumit de cum a decurs pregătirea. S-au comportat exemplar, au avut atitudine atât la jocuri cât şi la antrenamente. Nu a fost uşor, ei au plecat în cantonament fără antrenor principal, apoi am venit noi, dar au dat dovadă de profesionalism. Vă spun ceva, e foarte greu să treci peste anumite aspecte, şi aici vorbesc de bani când şti că nu ţi-au mai luat salariul de nu ştiu cât timp. Sunt băieţi de caracter.”
La reunirea din această seară sunt aşteptaţi şi jucătorii recent transferaţi de clubul Pandurii Târgu Jiu, Claudiu Voiculeţ, Ovidiu Herea, Armiche Ortega Medina şi Christian Obodo.