luni , 9 decembrie 2024
panduriics.ro

Ionuţ Lupescu a vizitat baza de antrenament, vestiarele clubului Pandurii şi noul stadion de la Târgu Jiu

Candidat la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu, a fost prezent în week-end la Târgu Jiu pentru a discuta cu reprezentanţii fotbalului din Gorj despre problemele cu care se confruntă şi modul în care acestea vor putea fi rezolvate. Întâlnirea cu reprezentanţii echipelor de fotbal din Gorj şi ai AJF Gorj a fost organizată la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal pentru ca Ionuţ Lupescu să aducă la cunoştinţa reprezentanţilor echipelor de fotbal programul prezentat la depunerea candidaturii sale pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal.

Clubul Pandurii Târgu Jiu a fost reprezentat la această întâlnire de către managerul sportiv al echipei, Emil Dică. Acesta l-a invitat pe Ionuţ Lupescu şi staff-ul său de campanie să viziteze baza de antrenament şi vestiarele echipei Pandurii, baza de recuperare şi cabinetul medical, la final candidatul la preşedinţia FRF exprimând dorinţa de a vedea şi noul stadion din Târgu Jiu pe care echipa Pandurii va reveni în acest an.
Ionuţ Lupescu a precizat că printre proiectele sale de viitor se numărără şi aducerea pe acest stadion a unor echipe naţionale, în special a echipelor naţionale de juniori care vor juca pe viitor unele meciuri şi pe noul Stadion Municipal, explicând de ce este mai dificil să fie adusă echipa naţională de seniori a României: “Eu am plimbat Cupa în multe oraşe din România. Am adus loturile de juniori, selecţionatele şi echipa naţională prin ţară. Există însă nişte regulamente de la UEFA şi trebuie îndeplinite nişte criterii când e vorba de naţionala mare: hotel, acomodare, să nu fie prea departe de aeroport. Nu sunt impuse de mine, dacă găsim aceste criterii cu mare plăcere vom aduce naţionala la Târgu Jiu. Mă interesează să merg în ţară să popularizăm sectorul juvenil, cum, de altfel, vom veni şi cu futsal sau fotbal feminin, am înţeles că aveţi o sală polivalentă foarte frumoasă. E foarte important să ai contact cu oamenii, cu realitatea, să ştii problemele de bază, să-i ajuţi pe cei de aici în relaţia cu autorităţile locale”.

Bucuros că s-a întâlnit în Gorj cu oameni de fotbal dar şi cu factori de decizie, Ionuţ Lupescu a apreciat preocuparea pentru sport a acestora salutând prezenţa la întâlnire a antrenorului emerit de atletism Ion Bură, la rândul său implicat şi în fotbal ca preparator fizic al echipei Pandurii la promovarea în Liga I. „Mă simt extrem de bine când vin la Gorj, pentru că sunt înconjurat de prieteni şi colegi. Îmi aduc aminte că aici am derulat proiecte frumoase, am adus finala de Cupa României şi lumea era extrem de entuziasmată. Mă bucur că am văzut că există şi din partea oamenilor responsabili în acest judeţ şi oraş o aplecare către sport, şi asta o demonstrează faptul că aveţi un stadion care aproape este gata. Toate acestea îmi dau speranţe că putem atrage oamenii cu putere decizională către sport şi către fotbal, în particular, şi faptul că ei nu refuză acest lucru este un imbold pentru mine în paşii pe care eu vreau să-i fac, mai ales că vreau un plan de dezvoltare strategică a sportului românesc pe următorii 10 ani. Am venit cu inima deschisă, sunt foarte optimist şi am să merg până la capăt, pentru că eu vreau să ajut colegi şi la celelalte judeţe, dar şi pe alte planuri, fie că vorbim de futsal, fotbal feminin sau juniori. Juniorii sunt fundaţia fotbalului românesc şi fără ei nu poţi să dezvolţi elita”, a mai declarat Ionuţ Lupescu la conferinţa de presă care a avut loc la sediul AJF Gorj.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide