vineri , 19 aprilie 2024
panduriics.ro

Flavius Stoican: „Am reuşit să ne batem de la egal la egal cu orice echipă!”

Antrenorul principal al echipei Pandurii Târgu Jiu, Flavius Stoican, are încredere în echipa pe care a format-o în perioada de pregătire şi consideră că rezultatele pozitive din meciurile de verificare au dat un moral bun echipei care s-a luptat de la egal la egal cu adversari, de cele mai multe ori, mult mai bine cotaţi: „În primul rând sunt mulţumit de ceea ce au arătat aceşti băieţi în meciurile de verificare, sunt mulţumit de atitudinea lor şi de determinarea cu care au jucat. Sigur că meciurile amicale nu sunt, eu ştiu, relevante, pentru că nu se pun puncte dar aspectul care pe mine mă mulţumeşte în constituie faptul că aceşti tineri au văzut că nu există mari diferenţe între echipe şi faptul că am reuşit să ne batem de la egal la egal cu orice echipă care sunt la fel de convins că au încercat să dea maximum pe teren, mă refer la adversari. Noi suntem pe un drum bun din punct de vedere al rezultatelor şi acest lucru ne dă moral şi ne dă încredere că putem şi meciurile oficiale să le tratăm cu aceiaşi responsabilitate, sunt convins că o să fie mult mai mare presiunea dar important este că acum aceşti băieţi sunt încrezători în forţele lor!”.

Rezultatele meciurilor amicale susţinute de Pandurii Târgu Jiu în Antalya:
18.01.2017: Pandurii – FC Anzhi Makhachkala 1-1
20. 01.2017: Pandurii – Kryliya Sovetov Samara 2-2
22.01.2017: Pandurii – FC Neftekhimik 0-0
23.01.2017: Pandurii – KS Lechia Gdańsk 0-1
24.01.2017: Pandurii – Jagiellonia Białystok 1-0
26.01.2017: Pandurii – FK Istiklol Dushanbe 1-0
28.01.2017: Pandurii – FC Szeged 2011 0-0

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide