sâmbătă , 20 aprilie 2024
panduriics.ro

EVENIMENT CARITABIL / Am dăruit din inimă pentru Andrei

anton copil 2
Clubul Pandurii Târgu Jiu a decis să se alăture campaniei de ajutorare a micuţului Andrei Glăvan, un copil de numai 12 ani diagnosticat cu o boală gravă. În acest sens, jucătorii echipei noastre au strâns o sumă de bani pe care au donat-o familiei micuţului în speranţa că acesta va putea duce în cel mai scurt timp o viaţă normală. În această seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu, a fost organizat un spectacol caritabil pentru Andrei, „De dragul lui Andrei”, spectacol la care au participat mai mulţi cântăreţi cunoscuţi de muzică populară. Printre organizatorii spectacolului regăsim asociaţia „Fiii şi prietenii Gorjului”, Asociaţia de Oncologie „Sfânta Ana” precum şi Primăria Târgu Jiu. Reprezentantul echipei Pandurii Târgu Jiu la acest eveniment a fost căpitanul Paul Anton, ceilalţi colegi ai săi fiind plecaţi la Iaşi pentru meciul de vineri cu CSMS (Anton nu poate evolua în această partidă din cauza unei suspendări pentru cumul de cartonaşe). Paul a urcat pe scenă la invitaţia organizatoarei Roberta Crintea şi i-a oferit micuţului Andrei o plasă cu mai multe materiale promoţionale ale clubului Pandurii Târgu Jiu. „Îl aşteptăm cu mare drag la meciurile echipei, să dea Dumnezeu să fie sănătos”, a fost mesajul transmis de căpitanul pandurilor micuţului Andrei. În speranţa că Andrei va putea duce curând o viaţă normală, îi dorim tot binele din lume şi îl aşteptăm bucuroşi la meciurile echipei noastre. Să dea Dumnezeu să fie sănătos !
anton copil esarfa

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide