vineri , 26 aprilie 2024
panduriics.ro

ETAPA A X-a PLAYOUT / Pandurii Târgu Jiu – Concordia Chiajna, luni, 15 mai, ora 20.30

Pandurii Târgu Jiu şi Concordia Chiajna s-au mai întâlnit de 13 ori în Liga 1 Orange, de șase ori s-au impus Pandurii, de cinci ori au câştigat ilfovenii, iar două partide s-au încheiat la egalitate.
Palmares cu Pandurii gazdă: șase jocuri – trei victorii Pandurii – o remiză – două victorii Concordia.
– Primul meci a avut loc pe 12 decembrie 2011, Pandurii – Concordia 5-2 (marcatori Pintilii, Cardoso triplă, Batin / Salem, Vali Badea). Tot cinci goluri au înscris gorjenii şi în august 2013, atunci când s-au impus la Chiajna cu 5-1.
– Întâia victorie din contul ilfovenilor a venit în ultima etapă din sezonul 2011-2012 (19.05.2012, Concordia – Pandurii 3-1), în al cărui retur „vulturii” l-au avut pe bancă pe Laurenţiu Reghecampf, cel care a reuşit 11 victorii în 16 partide, performanţă cu care a salvat Concordia de la retrogradare.
– În stagiunea 2014-2015, cele două au remizat la Târgu Jiu, scor 1-1 (Serediuc / Shamsin), în timp ce la Chiajna s-au impus ilfovenii cu 1-0 (Dina).
– În sezonul regulat precedent, fiecare a câştigat pe teren propriu, Concordia – Pandurii 3-0 (antrenori Marius Baciu / Edi Iordănescu) şi Pandurii – Concordia 2-0 (antrenori Edi Iordănescu / Adrian Falub).
– Au urmat cele două jocuri din sezonul regulat 2016-2017, pe 3 octombrie 2016, Concordia – Pandurii 0-0 (singura remiză albă) şi pe 19 februarie 2017, Pandurii – Concordia 0-1 (gol Raul Costin).
– Cea mai recentă întâlnire: 31 martie 2017, Concordia – Pandurii 0-1, marcator Dragoş Firţulescu, din pasa lui Negruţ.
Mediile de vârstă ale celor două loturi:
Pandurii – 24 ani şi 8 luni;
Concordia – 25 ani şi 11 luni.
www.lpf.rp

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide