marți , 19 martie 2024
panduriics.ro

 ETAPA A III-A / Meciul dintre Pandurii Târgu Jiu şi Voinţa Lupac se va disputa pe Stadionul Orăşenesc din Filiaşi

Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a făcut demersurile necesare pentru ca meciul din etapa a 3-a, dintre Pandurii şi Voinţa Lupac, să se dispute pe terenul din Stadionul Orăşenesc din Filiaşi. Meciul nu se poate juca pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu pentru că se efectuează lucrări de refacere a gazonului până la finalul acestei luni.

Meciul Pandurii Târgu Jiu – Voinţa Lupac este programat să se dispute sâmbătă, 11 septembrie, cu începere de la ora 17:00.

Biletele pentru acest meci se vor putea procura de la casa de bilete a stadionului din Filiaşi, cu două ore înainte de debutul acestei partide.

Conform protocolului medical al FRF pentru acest sezon, persoanele eligibile pentru a asista la un meci de fotbal sunt:

Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore:

Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2;

Minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării în calitate de spectatori la evenimentul sportiv.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide