luni , 23 octombrie 2017
panduriics.ro
Edi Iordănescu a semnat un contract pe un an şi jumătate cu Pandurii Târgu Jiu

Edi Iordănescu a semnat un contract pe un an şi jumătate cu Pandurii Târgu Jiu

Edi Iordănescu este oficial noul antrenor al echipei noastre. Tânărul tehnician în vârstă de 36 de ani (născut pe 16 iunie 1978) este succesorul lui Petre Grigoraş pe banca tehnică a pandurilor şi a semnat un contract valabil până în luna iunie 2016 cu Pandurii Târgu Jiu, adică pe o durată de un sezon şi jumătate cu posibilitate de prelungire. Staff-ul lui Edi Iordănescu la Târgu Jiu va fi compus din:

– Ionuţ Stelescu: antrenor secund şi preparator fizic
– Alexandru Radu: antrenor secund
– Bogdan Pârvu: antrenor cu portarii

Cei trei au mai lucrat alături de Edi Iordănescu la precedentele două echipe antrenate de tânărul nostru tehnician, FCM Târgu Mureş şi Fortuna Brazi.

„Eu mi-am asumat, este adevărat, anumite riscuri cu un staff foarte tânăr. Pe partea de pregătire fizică şi, în acelaşi timp, va fi şi antrenor secund pentru că este licenţiat, va fi Ionuţ Stelescu. Este un băiat la 40 de ani cu care eu am mai lucrat, este şi lector la facultate, mi-a fost recomandat de domnul decan Cojocaru de la facultatea de sport, ca vârf de generaţie. Deja suntem la al treilea mandat împreună şi pot să spun că am fost foarte mulţumit de aportul lui. Al doilea secund este Alexandru Radu, am lucrat cu el şi la Fortuna, şi la Târgu Mureş, este un băiat tânăr, priceput, fost fotbalist şi el. Antrenor cu portarii va fi Bogdan Pîrvu, fost fotbalist şi el, în special cu foarte multe jocuri la liga a doua, tânăr, preocupat, pasionat. Pasiunea ne uneşte pe toţi.”    Edi Iordănescu, antrenor Pandurii Târgu Jiu
EDI IORDANESCU PANDURII

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide