sâmbătă , 20 aprilie 2024
panduriics.ro
Mihai Prunariu: „Au fost făcute transferuri foarte bune, dacă va veni şi Nistor avem şapte achiziţii!”

Mihai Prunariu: „Au fost făcute transferuri foarte bune, dacă va veni şi Nistor avem şapte achiziţii!”

Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, Mihai Prunariu, a susţinut azi o conferinţă de presă în care a prezentat transferurile şi împrumuturile perfectate sau în curs de realizare ale clubului Pandurii, pentru noul sezon, precum şi lotul cu care echipa din Târgu Jiu va aborda turul sezonului 2014 – 2015:

„Din lotul pe care l-am avut sezonul trecut au rămas la echipă portarii Gliwa, Stanca şi Mingote, precum şi Lazar căruia i-a expirat contractul iar acum l-am prelungit şi a fost dat împrumut la FC Botoşani, Unguruşan, Pleaşcă, Momcilovic, Ciucur, Paraskevas, Erico da Silva, Negrescu, Breveeld, Anton, Buleică, Predescu, Nicoară, Matulevicius şi Elton da Silva, care sunt aici din lotul de anul trecut. În plus, achiziţiile pentru acest sezon sunt Pană, Roman, Shalaj, Iorga, Răduţ, Pârvulescu de la Vâlcea şi cred că va urma si Nistor de la Evian. La aceştia se mai adaugă şi cei doi juniori ai clubului, Şendroiu şi Predescu. Din discuţiile pe care le-am purtat cu antrenorul Petre Grigoraş, în momentul în care îl vom aduce împrumut şi pe Nistor vom considera că avem un lot foarte bun care se pliază pe obiectivele pe care le avem pentru anul 2014 – 2015 şi sperăm să avem o evoluţie foarte bună”.

Împrumutul lui Dan Nistor de la clubul Evian este în curs de perfectare urmând ca în aceste zile să fie finalizate documentele: „În proporţie de peste 90 % eu cred că Nistor vine, suntem în discuţii cu Evian, am făcut solicitarea şi am discutat şi cu impresarul jucătorului care îşi doreşte să vină. Antrenorul Petre Grigoraş îl doreşte, toţi îl dorim aici la Târgu Jiu, sperăm să îl luăm împrumut pentru încă un an de zile la Pandurii. Discuţia a fost ca Pandurii Târgu Jiu să suporte aceiaşi bani din contractul lui Nistor pe care i-a suportat şi anul trecut.

Am făcut adresa către clubul Evian, am discutat ieri şi cu impresarul jucătorului şi aşteptăm ca în această săptămână să clarificăm în mare parte situaţia lui Nistor. Ni-l dorim la Târgu Jiu şi toată lumea vrea acest lucru, inclusiv jucătorul vrea să revină la Târgu Jiu. Cred că săptămâna aceasta se vor clarifica toate aspectele. În momentul în care Nistor este jucătorul nostru considerăm că au fost îndeplinte toate cerinţele staffului tehnic”.

Preşedintele Mihai Prunariu a clarificat cu această ocazie şi situaţia transferului lui Mihai Răduţ de la Steaua la Pandurii: „Mihai Răduţ mai are o problemă cu Steaua pe care va trebui să o rezolve, dar săptămâna aceasta, vineri, eu ajung în cantonamentul echipei şi vom semna contractul, el va deveni jucătorul nostru 100%. Va fi jucătorul echipei Pandurii cu un contract pentru doi ani de zile, am negociat cu jucătorul direct. Nu mai intră în calcul acel procentaj de 50 % – 50% dintr-un eventual transfer pentru că Răduţ a renunţat la nişte bani pe care trebuia să îi ia de acolo, mai mulţi bani, şi are un document de la Steaua în care se specifică faptul că echipa nu mai are nici o pretenţie financiară vis-s-vis de jucătorul Mihai Răduţ. Pentru doi ani de zile el va deveni 100% jucătorul clubului Pandurii. Important nu este că el va fi jucătorul nostru, că şi-a dorit foarte mult să joace la Târgu Jiu şi meritul este în principal al antrenorului Petre Grigoraş şi al lui Răduţ că vrea să joace la Pandurii Târgu Jiu. Eu cred că este un jucător extrem de util pentru Pandurii”.

Preşedintele clubului Pandurii a mai precizat că în total se vor perfecta şapte achiziţii de jucători dacă se va realiza şi împrumutul lui Nistor: „Cred că au fost făcute transferuri foarte bune, am văzut multe aprecieri! Antrenorul Petre Grigoraş a spus ce jucători şi-ar dori la Târgu Jiu şi în acel moment noi am negociat cu jucătorii sau cu impresarii sau cu clubul respectiv şi au fost aduşi. În mare parte, aşa cum şi-a dorit şi antrenorul, am păstrat lotul din sezonul trecut. Iar dacă va veni şi Nistor avem şapte achiziţii efectuate”.

Preşedintele clubului s-a referit şi la jucătorii de care Pandurii s-a despărţit la finalul sezonului trecut din diferite motive, Călin Cristea şi Iulian Mamele fiind la final de contract cu Pandurii: „Ne-am despărţit din lotul de anul trecut şi de Alex Dos Santos, Giusti şi Distefano. Shamsin este jucătorul nostru şi are un document de la noi prin care se arată că vrem să îl împrumutăm la o altă echipă. El a avut ceva probleme fizice, nu a venit la reunirea lotului şi nu a intrat în vederea antrenorului pentru următorul sezon. De aceea îşi caută echipă pentru un împrumut pe un an de zile. Situaţia lui Bratu în momentul actual este una incertă, nu intră în vederile antrenorului, ne dorim să reziliem contractul cu el şi nu l-am mai dat ca făcând parte din lot. Negocierile sunt finalizate în proporţie de 99%, doi reprezentanţi ai clubului vor merge la Bucureşti azi pentru a lua legătura cu jucătorul şi cu impresarul acestuia pentru a rezilia pe cale amiabilă contractul. Bratu mai avea doi ani de zile contract cu noi, are o clauză cu o sumă imensă dar eu sper, în interesul clubului, să reuşim să reziliem acest contract”.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide