sâmbătă , 27 aprilie 2024
panduriics.ro

Conducerea clubului Pandurii aşteaptă suporterii echipei la meciul cu Concordia Chiajna

MIHAI LPF 2Conducerea clubului Pandurii aşteaptă suporterii echipei să fie prezenţi pe stadion la meciul din etapa viitoare cu Concordia Chiajna. Preşedintele clubului Pandurii, Mihai Prunariu, a declarat că s-au făcut eforturi pentru a programa acest meci la o oră care să le permită gorjenilor să urmărească şi meciul echipei de baschet Energia Târgu Jiu în cupele europene. „Am făcut eforturi deosebite pentru a modifica ora de disputare a meciului, pentru că jucam la aceiaşi oră, aproximativ, cu meciul de baschet al Energiei din cupele europene. Am făcut aceste demersuri şi am rezolvat până la urmă situaţia tocmai pentru ca spectatorii să vină şi la fotbal şi imediat după aceea să meargă şi la meciul de baschet. Pentru că ambele echipe, şi echipa noastră, şi echipa de baschet, au nevoie de suporteri care să vină să le încurajeze”, a precizat preşedintele clubului Pandurii care a fost prezent în cursul săptămânii la sediul LPF pentru a rezolva această problemă. Meciul dintre Pandurii şi Concordia Chiajna fusese programat iniţial la ora 18:30 şi s-ar fi suprapus peste jocul echipei de baschet din Târgu Jiu. Partida dintre Pandurii şi Concordia a fost programată în urma discuţiilor de la sediul LPF de la ora 17:00, meciul urmând să se încheie înaintea începerii partidei de baschet de la Sala Sporturilor.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide