Clubul Pandurii Târgu Jiu a fost înştiinţat oficial de către Federaţia Română de Fotbal de faptul că a obţinut licenţa necesară participării în sezonul viitor al Ligii 1, sezonul 2015-2016. Astfel, după ce a primit iniţial vestea obţinerii licenţei pentru competiţiile organizate de UEFA, acum Pandurii Târgu Jiu a primit oficial şi licenţa pentru competiţiile interne. Clubul nostru a reuşit să întocmească un dosar foarte bun pentru procesul de licenţiere astfel că a evitat situaţia altor cluburi din Liga 1 care au fost penalizate cu puncte în clasamentul sezonului viitor pentru neîndeplinirea criteriilor financiare din Manualul de Licenţiere. În cadrul clubului Pandurii Târgu Jiu, departamentul financiar şi cel administrativ au făcut echipă bună şi au dus la bun sfârşit dificilul proces de licenţiere la care este supus un club de Liga 1. „A fost un proces dificil, dar unul pe care am reuşit să-l ducem cu bine la final. Suntem mulţumiţi de faptul că atât personalul administrativ cât şi cel care se ocupă de partea financiară şi-au făcut treaba şi astfel am reuşit să obţinem licenţa pentru sezonul care urmează. Din acest punct de vedere, Pandurii Târgu Jiu şi-a îndeplinit în fiecare sezon obligaţiile stipulate în Manualul de Licenţiere. Ne bucurăm că şi în acest sezon am făcut o treabă bună iar asta se poate observa în decizia luată de Federaţia Română de Fotbal”, a declarat secretarul general al clubului, Daniel Băloi.
Mai jos vă redăm o parte din comunicatul emis de FRF:
“Dintre cele 23 de cluburi care au solicitat licență de Liga I pentru sezonul 2015- 2016, 14 cluburi au primit licență, fără sancțiuni, pentru participarea la Campionatul Național Liga I, după cum urmează: Fotbal Club Steaua București SA, Fotbal Club Viitorul SA, Clubul Sportiv U Craiova SA, Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Tg. Jiu, Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaș, Asociația Fotbal Club ASA Tg. Mureș, Asociația Fotbal Club Botoșani, Clubul Sportiv Municipal Studențesc Iași, Asociația Fotbal Club Astra, Dinamo 1948 SA, Clubul Sportiv Concordia Chiajna, Asociația Club Sportiv ACS Poli Timișoara, Fotbal Club Voluntari și ACS FC Academica Argeș.
Menționăm că opt cluburi au primit licența UEFA, astfel: Fotbal Club Steaua București SA, Fotbal Club Viitorul SA, Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Tg. Jiu, Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaș, Asociația Fotbal Club ASA Tg. Mureș, Asociația Fotbal Club Botoșani, Clubul Sportiv Municipal Studențesc Iași și Asociația Fotbal Club Astra.
Administraţia de Licenţiere”.