vineri , 26 aprilie 2024
panduriics.ro

Clubul Pandurii Târgu Jiu a demarat lucrările de refacere a suprafeţei terenului sintetic de la Centrul de Copii şi Juniori

Clubul Pandurii Târgu Jiu va reface suprafaţa terenului doi din incinta Complexului Sportiv Municipal, teren care aparţine centrului de Copii şi Juniori al clubului şi care a fost demolat în urmă cu doi ani. Începând de luni conducerea clubului a decis să demareze lucrările de refacere a suprafeţei acestui teren care nu mai este folosit din 2015 şi care este necesar atât pentru antrenamentele grupelor de copii şi juniori ale clubului Pandurii cât și pentru meciurile din campionat al celor zece grupe de copii și juniori care se pregătesc în cadrul clubului.
Cei peste 200 de juniori ai clubului au fost nevoiți să se antreneze și să dispute meciurile oficiale pe alte terenuri din județ, la Rovinari, la Stănești, la Turcinești sau la Cărbunești dar și pe alte terenuri sintetice de dimensiuni reduse din Târgu Jiu, acolo unde clubul este nevoit să închirieze terenuri pentru ca activitatea Centrului de Copii și Juniori să se poată desfășura normal. Refacerea terenului doi sintetic se impunea de mai mult timp pentru ca juniorii să poată reveni la sediul centrului care le-a fost destinat și care fusese inaugurat în anul 2013. Odată cu pierderea terenului de pregătire care a fost decopertat în 2015, juniorii nu au mai beneficiat nici de vestiarele şi baza de refacere de la parterul clădirii Centrului de Copii şi Juniori, fiind mutaţi la un liceu din Târgu Jiu, acolo unde au fost mutate şi magazia şi spălătoria centrului. Doar juniorii care nu sunt din Târgu Jiu şi beneficiază de cazare gratuită au rămas în ultimi doi ani îm clădirea centrului, fiind cazaţi în cele zece camere de la etajul doi al clădirii.
Analizând dificultăţile cu care s-au confruntat juniorii şi antrenorii acestora, problemele apărute în aceşti doi ani dar şi cheltuielile mari de transport zilnic la antrenamente şi la meciuri pentru echipele de juniori, conducerea clubului a decis să refacă rapid suprafaţa terenului sintetic pentru a fi redat Centrului de Copii şi Juniori pentru antrenamente şi jocuri.
Lucrările au demarat luni cu aducerea pe suprafaţa terenului a materialelor necesare pentru a reface drenajul terenului sintetic, covorul sintetic pentru a acoperi suprafaţa existând din anul 2013 în incinta bazei sportive.
Terenul sintetic de la Târgu Jiu a fost primul teren de acest fel din judeţul Gorj şi a fost inaugurat în anul 2006. După doi ani clubul Pandurii a mai amenajat un teren asemănător la Motru, echipa Pandurii având oricând posibilitatea de a se antrena şi pe acest teren atunci când situaţia impune acest lucru, în baza unui contract de asociere cu proprietarul bazei sportive din Motru. În anul 2011 a fost inaugurat şi cel de-al treilea teren sintetic de dimensiuni mari, la Rovinari, şi acesta fiind amenajat tot de clubul Pandurii, şi putând fi folosit gratuit de echipele clubului, juniori, echipa a doua sau prima echipă în baza unui contract de asociere asemănător cu cel de la Motru. De terenul de la Rovinari au beneficiat în ultimul an în special grupele de juniori republicani ai clubului care au evoluat în meciurile din Liga Elitelor pe acest teren.
Terenul de la Târgu Jiu, pe care s-au pregătit începând de la inaugurarea din 2006 mai multe generaţii de copii şi juniori, ar putea fi finalizat înainte de reluarea jocurilor oficiale de către juniorii clubului Pandurii, amenajarea vechiului teren care a fost demontat în 2015 durând doar două luni de zile.
Cu toate problemele apărute după demolarea terenului sintetic, juniorii si copiii care s-au pregătit în cadrul clubului precum şi antrenorii acestora, au făcut eforturi pentru a obţine aceleaşi performanţe din primii ani de după inaugurarea terenului şi apoi a centrului de copii şi juniori, cele două grupe de juniori republicani reuşind să se menţină în Liga Elitelor şi câştigând chiar şi Cupa României. De asemenea o parte din grupele de juniori C, D şi E au reuşit să devină campioane ale judeţului Gorj, mergând apoi la fazele de zonă ale competiţiilor.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide