joi , 25 aprilie 2024
panduriics.ro

Căpitanul echipei Pandurii, Paul Anton, a revenit printre titulari la ultimul joc din campionat

ANTON 2Căpitan al echipei Pandurii în sezonul trecut şi posesor al banderolei şi la meciul cu FC Voluntari din ultima etapă, Paul Anton a revenit printre titularii echipei după ce a lipsit o perioadă de pe teren, mai ales în a doua parte a pregătirii de vară. Anton recunoaşte că startul de sezon nu a fost cel mai bun pentru Pandurii. „Nu prea suntem mulțumiți, eu unul mă așteptam să avem cel puțin șase puncte după aceste prime trei etape. Dar și condițiile în care s-a jucat ultimul meci,a fost inuman, iar sâmbătă va fi la fel. Cine se adaptează mai rapid va avea câștig de cauză. Legat de joc, încă suferim, nu avem ritm, din păcate suntem câțiva jucători care nu avem același nivel din punct de vedere fizic cu ceilalți și asta se vede. Sperăm să ajungem cât mai repede la un nivel bun. Deocamdată nu suntem pregătiți, suferim la partea fizică și omogenitate. Au plecat mulți jucători, alții au venit, iar cei care au venit au valoare bună, au arătat asta pe unde au fost. Trebuie să demonstrăm că suntem ca și valoare peste ceea ce am fost anul trecut. E nevoie de timp pentru a demonstra. Cu siguranță atunci când vom intra în ritm, vom arăta mai bine” a spus căpitanul Pandurilor care se bucură că acum există o mai mare concurenţă la echipă: „Mă bucur că există concurență. E benefică. În 2-3 etape vom fi 100%. Eu îmi doresc ca la ora jocului cu Iașiul să fim proaspeți, să fim inteligenți și să completăm lipsa aceasta de formă. Vreau să văd Pandurii în primele 6 echipe din Liga I, în play-off. Ne luptăm pentru o poziție cât mai bună. Însă, e devreme să vorbim acum, să dăm pronosticuri. Și sezonul trecut am început cu gânduri mărețe și ne-am bătut la evitarea retrogradării. Luăm etapă cu etapă, meci cu meci. Aici este un mediu foarte bun și avem o șansă bună de a face performanță, iar asta ar trebui să ne motiveze”. Paul Anton a evoluat 90 de minute în jocul şcoală de azi disputat de Pandurii în compania echipei a doua şi a reuşit să înscrie un gol. ANTON 3

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide