marți , 19 martie 2024
panduriics.ro

Antrenorul Adrian Bogoi a testat jucătorii aflaţi în probe la Pandurii Târgu Jiu în meciul amical cu Tractorul Cetate

Joi după-amiază a fost programat cel de-al doilea meci amical din cantonamentul pe care Pandurii Târgu Jiu îl susţine în această perioadă la baza de antrenament de la Târgu Jiu. Antrenorul Adrian Bogoi a dorit să testeze cu ocazia acestui meci amical doar jucătorii aflaţi în probe la Pandurii, aceştia fiind trimişi pe teren din primul minut. Jucătorii aflaţi sub contract cu echipa au efectuat joi un singur antrenament, cel de dimineaţă, doar o mică parte dintre aceştia fiind trimişi pe teren la amicalul cu Tractorul Cetate. Este vorba de cei care nu au fost folosiţi în foarte multe jocuri în returul sezonului trecut şi care s-au confruntat cu probleme medicale, Rareş Cristea, Robert Lică şi Marius Almic, dar şi o serie de juniori, Safta, Rasoveanu, Filip şi Gheorghe.Meciul s-a disputat pe terenul sintetic în faţa a câteva sute de suporteri, printre care şi membrii galeriei „Regiment Târgu Jiu”.

Toţi fotbaliştii aflaţi în probe au fost trimişi pe teren din prima repriză, majoritatea acestora fiind jucători foarte tineri, sub 20 de ani, printre aceştia numărându-se şi doi portari. Alături de jucătorii aflaţi în probe au fost trimişi pe teren pe parcursul jocului şi Cristea, Lică, Almic, Safta, Rasoveanu şi Filip. Echipa oaspete s-a impus cu scorul de 2-1, pentru formaţia din Cetate, golurile fiind marcate de Puţintelu şi Brebenel. Golul echipei Pandurii a fost marcat de juniorul Ovidiu Rasoveanu.

În acest week-end antrenorul Adrian Bogoi va stabili pe care dintre cei 11 jucători aflaţi în probe îi va păstra în lot, sâmbătă urmând să se încheie stagiul de pregătire început în urmă cu 12 zile.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide