joi , 28 martie 2024
panduriics.ro

Adrian Ropotan s-a simţit la Pandurii ca într-o familie: „Sunt convins că Pandurii va forma o echipă la fel de bună şi sezonul viitor!”

ROPO 2Mijlocaşul Adrian Ropotan a transmis azi un mesaj emoţionant foştilor colegi şi echipei tehnice precum şi conducerii clubului Pandurii, după ce ieri s-a despărţit amiabil de clubul la care a evoluat în prima parte a acestui an, pentru a face un pas înainte în cariera sa de fotbalist profesionist. Ropotan s-a alăturat lotului la începutul acestui an şi s-a integrat rapid la noua echipă devenind un component de bază al lotului pregătit de antrenorul Edward Iordănescu. Faptul că s-a simţit bine la Târgu Jiu şi că a avut parte de succese cu echipa l-a făcut să se despartă cu greu de foştii colegi cărora le-a transmis azi şi un mesaj alături de urările sale de succes: „Vreau să le transmit foştilor colegi de la Pandurii că le voi ţine pumnii şi voi fi cu sufletul lângă ei. De asemenea, vreau să le mulţumesc pe această cale tuturor celor care au avut încredere în mine, lui Mister, stafului tehnic, lui Narcis şi echipei, care pentru mine a fost o a doua familie. Perioada petrecută în sânul acestei familii, pentru că toți am fost o familie şi am luptat toţi pentru un singur ţel, a fost una foarte frumoasă. Sunt convins că Pandurii va forma o echipă la fel de bună şi sezonul viitor. Vreau să le mulţumesc să le urez baftă şi Hai Pandurii!”
ROPO 2

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide