vineri , 6 decembrie 2024
panduriics.ro

Programul jocurilor şi al televizărilor pentru etapele 31 şi 32 din Liga a II-a Casa Pariurilor

Marţi şi miercuri este programată etapă intermediată, runda a 31-a a campionatului, iar sâmbătă, duminică şi lunea viitoare au loc jocuri în etapa a 32-a.
Etapa intermediată debutează marţi, de la ora 17:00, cu două meciuri. La Şiria, acolo unde ”Bătrâna Doamnă” îşi dispută de un an jocurile de pe teren propriu, e programat derby-ul Vestului, UTA – ASU Politehnica, al doilea joc fiind Academica Clinceni – FC Argeş.
Miercuri, de la ora 11:00, au loc alte două jocuri, după ce CS Afumaţi – Luceafărul Oradea a fost mutat în acest interval, deşi iniţial trebuia să aibă loc după-amiază. Cealaltă partidă este CS Baloteşti – Ripensia. Iar de la ora 17:00 se joacă la Motru, Călăraşi, Mioveni şi Bucureşti. Vor obţine victorii la „masa verde” Ştiinţa Miroslava şi FC Hermannstadt.
La finalul săptămânii, sâmbătă, de la ora 11:00, în debutul etapei a 32-a, sunt programate trei jocuri, la Ştefăneştii de Jos, Timişoara (Ciarda Roşie) şi Miroslava, în timp ce Foresta Suceava şi CS Baloteşti vor câştiga la ”masa verde”.
Tot sâmbătă, de la ora 12:00, Brăila primeşte replica Hermannstadt-ului, iar de la ora 17:00, ASU Poli va juca cu Pandurii.
Etapa continuă apoi duminică, de la ora 11:00, Luceafărul – Dunărea, respectiv Chindia – Clinceni. Ultimul joc al rundei are loc luni, de la ora 15:00, atunci când la Piteşti se dispută derby-ul FC Argeş – CS Mioveni.

Programul etapei 31 şi meciurile care vor fi televizate:
marţi, 24 aprilie, ora 17:00
UTA Arad – ASU Politehnica Timişoara – DigiSport 1
Academica Clinceni – FC Argeş – TelekomSport 1
miercuri, 25 aprilie, ora 11:00
CS Afumaţi – Luceafărul Oradea
CS Baloteşti – Ripensia Timişoara
miercuri, 25 aprilie, ora 17:00
Pandurii Târgu Jiu – Sportul Snagov
Dunărea Călăraşi – Foresta Suceava – TelekomSport 1
CS Mioveni – Dacia Unirea Brăila
Metaloglobus Bucureşti – Chindia Târgovişte – DigiSport 1
Olimpia Satu Mare – Ştiinţa Miroslava 0-3
FC Hermannstadt – ASA Târgu Mureş 3-0

Programul etapei 32 şi meciurile care vor fi televizate:
sâmbătă, 28 aprilie, ora 11:00
Sportul Snagov – Metaloglobus Bucureşti
Ripensia Timişoara – CS Afumaţi
Ştiinţa Miroslava – UTA Arad
Foresta Suceava – Olimpia Satu Mare 3-0
ASA Târgu Mureş – CS Baloteşti 0-3

sâmbătă, 28 aprilie, ora 12:00
Dacia Unirea Brăila – AFC Hermannstadt – TelekomSport 1
sâmbătă, 28 aprilie, ora 17:00
ASU Politehnica Timişoara – Pandurii Târgu Jiu
duminică, 29 aprilie, ora 11:00
Luceafărul Oradea – Dunărea Călăraşi – DigiSport 1
Chindia Târgovişte – Academica Clinceni – TelekomSport 1
luni, 30 aprilie, ora 15:00
FC Argeş – CS Mioveni – DigiSport 1

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide