vineri , 8 noiembrie 2024
panduriics.ro

Pandurii Târgu-Jiu – Concordia Chiajna, scor 3-2 în etapa a 10 – a, play-out Liga I Orange

Pandurii Târgu-Jiu a învins-o pe Concordia Chiajna cu scorul de 3-2 (0-1), la Drobeta Turnu-Severin, în ultimul meci din etapa a 10-a a fazei play-out a Ligii 1 Orange. Pandurii s-a impus la capătul unui jo cu un final dramatic, în care fiecare echipă a marcat în ultimele minute.
Oaspeții au deschis scorul rapid, prin Ovidiu Herea (6), care a profitat de o greşeală a fundașului Erico Da Silva. Pandurii a revenit în repriza a doua și a întors scorul prin două goluri marcate în decurs de zece minute, prin Paul Batin (65) și Yasin Hamed (75), ambii intrați la pauză. Yasin Hamed (17 ani) a marcat primul său gol în Liga 1.
Concordia a reușit egalarea în min. 90, prin Valentin Munteanu, fost jucător al echipei Pandurii. Echipa antrenată de Flavius Stoican a marcat golul victoriei la ultima fază de atac, prin Paul Batin (90+4), după două mingi respinse de apărarea ilfovenilor.
Pandurii are două victorii în play-out, ambele cu Concordia, 1-0 și 3-2. Concordia a pierdut după trei etape fără eșec (două victorii, un egal).
Tehnicianul Dan Alexa a urmărit meciul din tribună, fiind suspendat.

Cum s-au marcat golurile:
0-1: Herea a marcat din 14 metri, după o greşeală a lui Erico.
1-1: Batin a egalat cu un şut din şase metri, după o centrare a lui Erico.
2-1: Hamed a marcat cu capul, după o centrare a lui Negoiţă.
2-2: V. Munteanu a înscris din 13 metri la colţul scurt.
3-2: Batin a stabilit scorul final trimiţând mingea în plasă din doi metri.

Pandurii Târgu-Jiu – Concordia Chiajna 3-2 (0-1)
Stadion „Municipal”, Drobeta Turnu-Severin.
Au marcat: 0-1 Ovidiu Herea (6), 1-1 Paul Batin (65), 2-1 Yasin Hamed (75), 2-2 Valentin Munteanu (90), 3-2 Paul Batin (90+4)
Pandurii: L. Popescu – Negoiţă (83 Fl. Ilie), Erico da Silva, Ene, Buşu – Cioinac, Stana – Hlistei (46 Hamed), Păcurar, Firţulescu – Negruţ (46 Batin). Antrenor: Flavius Stoican.
Concordia: Bălgrădean – Feussi (80 V. Munteanu), Dobrosavlevici, Albu, Melinte – R. Costin (80 V. Alexandru), Deaconu – Grădinaru, Cristescu, Herea – Pena (62 R. Răducanu). Antrenor: Dan Alexa.
Cartonaşe galbene: Buşu (43), Erico (64), C. Ene (84), Păcurar (89) – Herea (30), Grădinaru (43), R. Costin (47)
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad); arbitri asistenți: Adrian Radu Ghinguleac (București), Daniel Mitruți (Craiova); arbitru de rezervă: Horia Gabriel Mladinovici (București). Observatori: George Ionescu (București) – CCA, Ion Cățoi (București) – LPF.

Flavius Stoican: „A fost un meci frumos, cu tristețe, cu bucurie. Nu cedăm până la final și fotbalul te răsplătește. Cred că e o victorie meritată. Pentru noi a fost un meci de care depindea rămânerea în prima ligă. Batin și Hamed au făcut diferența. Acum dacă vom câștiga cu Tg. Mureș vom fi la egalitate cu celelalte și vom lupta până la final. Pentru mine e cel mai nebun și cel mai frumos final de campionat”.

Paul Batin: „Am avut o accidentare și mă bucur că am revenit cu gol. A fost un meci dificil, unul capital. Dumnezeu m-a ajutat să revin și să marchez. Acum trebuie să o luăm pas cu pas, urmează un meci dificil cu ASA Tg. Mureș. Și acolo sunt jucători care vor să se afirme și vor juca serios. Am făcut antrenament pe stadionul nou. Ar fi păcat ca o echipă ca asta să retrogradeze și să nu joace în prima ligă pe acel stadion”.

Dan Alexa: „Am ratat ocazii imense chiar şi la 2-2, am fost naivi, n-ai voie să te aperi la ultimă fază în felul ăsta. Dacă eşti prost, pierzi când practic aveai jocul în mână. Felicit Pandurii, bravo lor. Am luat gol din nimic, a fost ofsaid la golul trei şi cam ăsta a fost meciul. Când ai în minutul 90+3 corner şi scapă pe contraatac şi au ocazie de poartă… E naivitate şi au plătit-o. Când egalezi în minutul 90 şi ai apoi situaţie cu poarta goală şi nu dai gol, ai corner în minutul 90+2 şi primeşti gol în minutul 90+3 e prostie”.

Ovidiu Herea: „În a doua repriză ne-am retras, trebuia să jucăm mai mult. Am avut ocazie mare pe final și n-am marcat, iar fotbalul te pedepsește. Și cu un egal eram 99 la sută salvați. Nu înțeleg de ce după primul gol n-am presat în continuare, i-am lăsat pe ei să atace și cu ceva noroc au marcat. Nu avem nicio scuză pentru eșec, nu mai contează dacă antrenorul a stat sau nu pe bancă”.

Valentin Munteanu: „Ne-am retras prea devreme. Am avut o ocazie imensă după ce am egalat. Iar la golul lor 3 cred că a stat mingea în aer 3 minute. Avem echipă bună, nu știu ce se întâmplă, nu reușim să marcăm. După ce am marcat am vrut să transmit un mesaj către cei de la noi, pentru că eu cred că merit să joc mai mult. Am spus ceva cuvinte grele, și cu bip! S-au strâns multe… Nu sunt din oțel, am strâns și o frustrare foarte mare. Am vorbit cu toată lumea, și cu Dan Alexa. Așa am considerat eu că trebuie să reacționez, m-a luat valul”.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide