luni , 9 decembrie 2024
panduriics.ro

Narcis Răducan: „Am dorit să luăm jucători de cel mai bun nivel, urmărim campionatele Olandei, Portugaliei şi Belgiei!”

NARCIS CANTONAMENT 1Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan, a vorbit recent despre primele două transferuri perfectate de Pandurii în stagiul de pregătire din Olanda, atacantul Carlos Wellington şi fundaşul Vasco Fernandes, reamintind faptul că se doreşte aducerea la echipă a unor jucători de calitate:„Suntem bucuroşi că am perfectat transferul lui Vasco Fernandes. Cred că e o mutare foarte bună, e un jucător cu experienţă, şi are experienţa unor campionate importante. Aşa cum am promis, dorim să aducem jucători de o anumită calitate. După cum se ştie, Vasco Fernandes a jucat în prima ligă portuhheză şi la echipe din liga a doua din Spania, a jucat şi în Grecia, deci are o experienţă care ne dă nouă speranţa că va fi de ajutor în angrenajul echipei. De asemenea, în această perioadă de pregătire am perfectat actele de transfer şi cu Wellington. Edi doreşte să fim atenţi şi la jucătorii care au demonstrat ceva în campionatul nostru şi eu cred în Carlos, este unul dintre jucătorii care au făcut faţă cu brio campionatului nostru. Este un marcator, un jucător de echipă, am şi lucrat puţin cu el la Chiajna şi mă bucur de asemenea că am reuşit să îi obţinem semnătura. Din păcate pentru el şi pentru noi, are ceva probleme de familie şi l-am învoit câteva zile să plece îm Brazilia, e normal când sunt probleme de familie dar a semnat contractul şi sperăm să se rezolve şi să ajungă cât mai repede lângă echipă pentru a fi la punct cu pregătirea”.
SEDINTA 1
Pentru zilele următoare conducerea clubului mai pregăteşte un transfer al unui mijlocaş, după cum a precizat preşedintele Narcis Răducan, explicând de ce s-a întârziat cu transferurile în această vară: „În zilele următoare sper să mai obţinem semnătura unui jucător de mijlocul terenului. Ne-am fi dorit cu toţii să fim mai avansaţi din acest punct de vedere dar există o particularitate a acestei perioade, în sensul că la noi campionatul începe foarte devreme iar jucătorii buni din occident sunt încă în vacanţă, iar toată lumea aşteaptă acum să vadă mutările echipelor mari. Totul este piramidal, în funcţie de ce jucători lasă echipele mari pentru împrumuturi, până la nivelul doi-trei, sunt convins că va mai apărea un val de jucători din occident pe care îi putem accesa.
Trebuie să fim corecţi, dacă voiam să luăm cantitativ jucători, era foarte simplu, în patru – cinci zile puteam să luăm 5-6 jucători. Dar am dorit să luăm jucători de cel mai bun nivel, urmărim campionatele Olandei, Portugaliei şi Belgiei şi sunt convins că, în cel mai scurt timp vom fi în efectiv complet. Ne ajută faptul perioada în care se pot face transferuri este până pe 5 septembrie. Este adevărat că putem suferi la anumite capitole cum ar fi adaptarea lor la echipă, omogenitatea echipei şi aici, între-adevăr va fi o muncă mai grea pentru Edi Iordănescu şi staff-ul său. Îi înţeleg îngrijorarea dar, aşa cum am mai spus, trebuie să ne adaptăm situaţiei. Ne-a prins această perioadă şi pe picior greşit, în sensul că au terminat foarte mulţi jucători contractul, dar sunt convins că vom ajunge cu toţii la acelaşi nivel din punct de vedere al pregătirii. Şi că ne vom îndeplini obiectivul pe care l-am fixat, acela de a termina sezonul între primele echipe ale campionatului”.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide