CSMS Iaşi a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XVII-a a Ligii I. Gazdele au câştigat cu un gol marcat dintr-un penalty inexistent, la o fază la care Marius Avram a mutat în careu o fază care s-a petrecut la mai bine de un metru în afara suprafeţei de pedeapsă. Mai mult, Pandurii ar fi trebuit să primească o lovitură de la 11 metri la o fază la care Grahovac a ieşit hazardat, iar unul dintre fundaşii lui CSMS a respins mingea cu mâna.
În acest context, antrenorul Edi Iordănescu a fost eliminat de arbitrul Marius Avram. La finalul partidei, tehnicianul a avut un discurs dur la adresa arbitrului: ”Mi-ar plăcea să pot să vorbesc despre fotbal, asta este meseria mea, să pregătesc o echipă de fotbal. Din păcate trebuie să vorbesc despre altele, fac apel să se analizeze fazele şi măcar să nu fiu suspendat, că nu am de ce. Nu ştiu cum nu a putut să vadă că a fost un fault cu 2 metri în afara careului. Din punctul meu de vedere e un rezultat stabilit de arbitri. Nu vreau să spun că a fost rea-voinţă. Noi nu vrem titlul, nu vrem locul nimănui, vrem să jucăm fotbal şi vrem să fim lăsaţi să jucăm fotbal. Nu mă bucură deloc dacă brigada de azi va fi suspendată. Nu vrem titlul, nu vrem nimic, lăsaţi-ne să jucăm fotbal! Şi în etapa trecută, tot fără rea-voinţă, au fost două offside-uri nesemnalizate împotriva voastră”.