Cristi Săpunaru este marcatorul golului victoriei din partida din etapa a 24-a cu ASA Târgu Mureş fiind primul marcator al echipei Pandurii din acest an şi devenind, după acest gol marcat din penalti, cel de-al doilea marcator al echipei, cu cinci reuşite în acest sezon. Golgheterul echipei Pandurii, şi al campionatului, rămâne Ioan Hora care a marcat de 12 ori în acest sezon.
Cristi Săpunaru a marcat din penalti după ce centralul acestei partide, Cristi Balaj, a arătat punctul cu var la semnalizarea tuşierului Sebastian Gheorghe, după un fault în careu al lui Stăncioiu asupra lui Hora. Săpunaru a transformat fără emoţii şi a marcat cu această ocazie şi primul gol al anului în Liga 1. Imediat după pauză, Ioan Hora, accidentat la faza penalty-ului, nu a mai putut continua jocul din cauza entorsei suferite şi a fost obligat să părăsească terenul.
La acest prim meci al anului au fost prezenţi pe teren din primul minut trei dintre jucătorii care au fost convocaţi la echipa naţională în cantonamentul din Antalya, şi care s-au alăturat echipei cu câteva zile înaintea meciului de la Târgu Mureş. Săpunaru, Răduţ şi Hora au reuşit să efectueze doar trei antrenamente cu echipa înaintea acestui meci.