marți , 8 octombrie 2024
panduriics.ro

COMUNICAT DE PRESĂ

Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Tg. Jiu recunoaște justețea deciziilor Federației Internaționale de Fotbal, emise de Camera de Soluționare a Litigiilor și Comitetul Disciplinar, conform prevederilor regulamentelor sportive și codului disciplinar al FIFA.

În cauză sunt litigiile câștigate la FIFA de către fotbaliștii profesioniști Gordan Bunoza și Nikola Vasiljevic, aflați sub contract cu clubul la data de 19.10.2016, când Pandurii Tg. Jiu a intrat în procedura insolvenței, sentințe pe care C.S. Pandurii Lignitul Tg. Jiu nu a putut să le onoreze, sumele pe care jucătorii le au de încasat fiind foarte mari pentru situația financiară cu care se confruntă clubul de la intrarea în insolvență.

Având în vedere faptul că, pentru semnarea acestor contracte cu jucătorii în anul 2016, membrii acționari și-au dat acordul asupra sumelor atribuite fiecărui contract, le solicităm public spijinul financiar pentru a onora sentințele FIFA și a evita depunctarea clubului pe altă linie decât cea sportivă.

Ținând cont de eforturile mari pe care actualii jucători și angajații clubului le fac pentru a menține clubul în activitate, facem apel, de asemenea, la suporterii echipei, persoane juridice și fizice, asociații, organizații sindicale ș.a, care pot sprijini clubul pentru a depăși acest moment și a preveni o retrogradare datorată asumării fostelor administrații a unor contracte de acest gen.

Precizăm că termenul limită pentru evitarea sancționării echipei Pandurii Tg. Jiu este data de 30 mai 2019, ora 24,00. Este binevenit orice sprijin financiar, iar depunerile se pot face direct în casieria clubului, drept sume cu destinație fixă, respectiv achitarea contractelor celor doi jucători, conform Deciziilor FIFA.

Pandurii Tg. Jiu va asigura intrarea gratuită pe noul Stadionul Municipal din Tg. Jiu, pe tot parcursul sezonului competițional 2019 – 2020, tuturor celor ne vor sprijini pentru depășirea acestui moment de cumpănă în istoria clubului.

Menționăm că C.S. Pandurii Lignitul este asociație sportivă non-profit, organizată conform Legii 69/2000 și OUG 26/2000.

Vă mulțumim că sunteți alături de noi, la bine și la greu!

Cu considerație,
C.S. Pandurii Lignitul Tg. Jiu

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide