miercuri , 24 aprilie 2024
panduriics.ro

Pandurii Târgu Jiu va juca sâmbătă 3 noiembrie, ora 11:00, pe teren propriu, cu Metaloglobus Bucureşti

Pandurii Târgu Jiu va întâlni, în etapa a 15-a a Ligii a doua Casa Pariurilor, pe Metaloglobus Bucureşti. Meciul este programat sâmbătăt 3 noiembrie, cu începere de la ora 11:00, pe terenul sintetic de la Târgu Jiu. Antrenorul Adrian Bogoi a declarat că speră ca echipa să-şi revină în meciul de acasă cu Metaloglobus Bucureşti după cele două eşecuri suferite în deplasare.Tehnicianul a pecizat însă că moralul jucătorilor săi nu a fost afectat de cele două eşecuri consecutive: “Băieţii au moralul ridicat. În ultimul meci, chiar dacă am pierdut, consider că am făcut un joc destul de bun. Am pierdut nu un punct, ci trei puncte. Aşteptăm partida cu interes, deşi acum toate jocurile sunt dificile, echipele s-au aşezat, sunt finanţate foarte bine, au loturi puternice, dar sperăm să facem un meci bun şi să câştigăm. V-am spus, nu pornim favoriţi, meciul pleacă de la 0-0. Orice echipe ar juca în această ligă a doua, nu există favorite. Cel mai important este ce se întâmplă pe teren în cele 90 de minute. Comisia de Disciplină nu mi-a dat nicio pedeapsă, voi sta pe bancă. Au fost câteva discuţii la Oradea, dar nu are rost să mai detaliez, ne gândim la meciul acesta. Nu era nicio problemă nici dacă stăteam în tribună, important e ce fac jucătorii în teren. Oaspeţii au schimbat antrenorul, sunt într-un moment bun pentru că etapa trecută au câştigat 3 puncte, dar noi suntem motivaţi şi dorim să învingem. Încercăm să integrăm toţi jucătorii, Milenco Skoric face cu noi antrenamente de trei săptămâni, singurul indisponibil rămâne Bogdan Dănăricu”.

Liga 2 / Program Etapa 15

Vineri, 2 Noiembrie
Ripensia Timişoara – FC Argeş 18:00

Sâmbătă, 3 Noiembrie
Daco-Getica Bucureşti – Luceafărul Oradea 11:00
ACS Poli Timişoara – Aerostar Bacău 11:00
Academica Clinceni – ASU Politehnica Timişoara 11:00
Sportul Snagov – Energeticianul 11:00
CS Baloteşti – Chindia Târgovişte 11:00
Pandurii Târgu Jiu – Metaloglobus Bucureşti 11:00
Dacia Unirea Brăila – Petrolul Ploieşti 12:00
SSC Farul Constanţa – CS Mioveni 14:00

Duminică, 4 Noiembrie
UTA Arad – Universitatea Cluj 12:00

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide