joi , 18 aprilie 2024
panduriics.ro

Pandurii Târgu Jiu a reziliat contractul cu mijlocaşul olandez Abdelaziz Khalouta

AZIZClubul Pandurii Târgu Jiu anunţă că s-a ajuns la un acord pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu jucătorul olandez Abdelaziz Khalouta. Acesta a fost transferat de Pandurii Târgu Jiu în vara acestui an, când jucătorul de origine marocană a semnat un contract pentru o perioadă de un an, cu opţiune de prelungire pentru încă un an. Din păcate mijlocaşul, care a fost timp de două sezoane golgheter al Ligii a doua din Olanda, unde a marcat 25 de goluri în ultimii doi ani, nu s-a adaptat foarte bine la echipa din Târgu Jiu, acesta fiind de acord să rezilieze contractul semnat cu Pandurii. Khalouta a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști din liga a doua din Olanda în ultimele două sezoane iar sezonul trecut jucase 34 de meciuri pentru VVV Venlo marcând 10 goluri iar cu un an înainte a avut un an și mai bun în tricoul celor de la Fortuna Sittard, echipă pentru care în 37 de partide a marcat 15 goluri.
Clubul Pandurii Târgu Jiu ]iu îi mulţumeşte pe această cale lui Aziz Khalouta pentru contribuţia sa la performanţele din acest sezon ale echipei Pandurii şi îi urează mult succes în activitatea sa viitoare.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide