În perioada de întrerupere a campionatului pentru meciurile echipei naţionale, Pandurii Târgu Jiu se va pregăti la Braşov într-un mini cantonament de cinci zile. Întregul lot disponibil s-a deplasat azi spre Braşov unde după-amiază este deja programat un prim antrenament. Lotul include 26 de jucători, fiind cooptat în lot şi unul dintre componenţii echipei a doua, Carlo Erdei, jucător de 20 de ani transferat de clubul Pandurii care a evoluat pentru juniorii clubului englez Wolverhampton.
Team managerul echipei Pandurii, Adelin Şolea, a precizat că singurul absent din lotul echipei Pandurii este fundaşul Nikola Vasiljevic care este în perioada de refacere după accidentarea suferită în perioadade pregătire şi bineînţles Mihai Roman, care a fost transferat ieri: „Lotul deplasat în acest cantonament nu îi include pe Vasiljevic şi Roman, fiind cooptat în lot şi Erdei de la echipa a doua pentru acest stagiu de pregătire. Pentru antrenamente vom folosi în această perioadă terenul echipei Corona Braşov. E posibil să se dispute şi un meci amical cu o formaţie aflată în zonă”.
