joi , 25 aprilie 2024
panduriics.ro

Pandurii Târgu Jiu a disputat astăzi două meciuri de verificare cu Gilortul Târgu Cărbuneşti şi Jiul Rovinari

Pandurii Târgu Jiu a disputat astăzi două meciuri de verificare, ambele programate pe terenul trei, de antrenament al bazei sportive de la Târgu Jiu.

În primul meci amical, programat de la ora 11:00, Pandurii Târgu Jiu s-a impus cu scorul de 2-1 în faţa echipei de Liga a treia Gilortul Târgu Cărbuneşti, acesta fiind al cincilea meci amical din perioada de vară. Scorul a fost deschis în prima repriză de Gilortul Târgu Cărbuneşti, prin Berescu, Pandurii reuşind să înscrie de două ori după pauză prin Tănăsoiu și Goma.

Cel de-al doilea meci de verificare a fost programat după-amiază, cu începere de la ora 18:00, adversarul fiind formaţia de Liga a patra Jiul Rovinari  şi s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. În acest meci antrenorul Călin Cojocaru a trimis pe teren o altă echipă decât cea de la primul meci amical,  având în componenţă pe cei mai tineri jucători din lot, majoritatea promovaţi de la juniori, dar şi mai mulţi jucători aflaţi în probe în această perioadă.

Pandurii Târgu Jiu – Gilortul 2-1 (0-1)

Au marcat:  Tănăsoiu(66’), Goma (85’)/Berescu (9’).

Pandurii: Aldescu – Peia, Gal, Okeke, Grecu. Remacle, Dobre, Velcotă, Ken, Zaborowski, Tănăsoiu. Au mai jucat: Iovicin, Goma, Ţăranu, Pleşa şi Cuţitoiu.

Gilortul: Constantinescu (46’ Poenaru) – Afrim (61’ Buzurin), Dolcescu, Safta (61′ Bîrlan), Bărăitaru (57’ Miroiu) – Avrămescu (73’ Ionescu), Oprișa – Cocină (53’ Roncea), Dănăricu (70’ Glăvan), Almăjanu (57’ Stăniloiu) – Berescu (61’ Măicăneanu).

 

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide