sâmbătă , 20 aprilie 2024
panduriics.ro
Mihai Roman, gata să înscrie din nou şi în meciul cu Chiajna !

Mihai Roman, gata să înscrie din nou şi în meciul cu Chiajna !

Principalul marcator al pandurilor în acest sezon este Mihai Roman. Atacantul de 22 de ani adus în această vară liber de contract de la Săgeata Năvodari a marcat până acum de 6 ori în primele 12 etape, fiind unul dintre principalii marcatori ai Ligii 1. Roman pare într-o formă tot mai bună de la o etapă la alta, reuşind o dublă cu Dinamo în etapa precedentă dar şi o altă dublă cu Oţelul în urmă cu 3 etape, celălalte goluri ale sale fiind reuşite în meciurile de pe teren propriu cu FC Viitorul şi Petrolul Ploieşti. Pandurii mizează şi astăzi contra Chiajnei pe forma bună a lui Mihai Roman, mai ales în condiţiile în care celălalt atacant din lot, Deivydas Matulevicius, este accidentat şi ratează partida cu echipa lui Marius Şumudică. „Este un meci foarte important, noi sperăm să ne mobilizăm şi să reuşim o victorie pentru că avem mare nevoie de cele 3 puncte. Sper să fac un meci bun, dacă pot să şi înscriu cu atât mai bine, dar nu contează cine înscrie, noi trebuie să câştigăm neapărat. Chiajna este o echipă cu experienţă, arţăgoasă, au un antrenor bun, noi sperăm să ne facem jocul nostru şi să reuşim să câştigăm. Ne bazăm pe grup, suntem o familie, sperăm să ne creem cât mai multe ocazii şi să înscriem cât mai mult”, a declarat Mihai Roman pentru site-ul oficial al clubului nostru.

„Pe Mihai Roman l-ați văzut ce a jucat, ce creștere are. Am mare încredere în el, este un atacant cum rar întâlnești, cu o tehnică desăvârșită. Dacă mai lucrează la forță și mentalitate, să nu fie atât de îndrăgostit de minge, și dacă marchează mai des, va fi atacant de clasă. E un atacant bun, mă bazeze pe el, sper să fie un jucător de bază în continuare.” Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide