marți , 16 aprilie 2024
panduriics.ro

CONFERINŢĂ DE PRESĂ / Camilian Floroiu: „S-au pus deja în vânzare biletele pentru meciul cu Concordia Chiajna, la club şi la casa de bilete”

Directorul sportiv al clubului Pandurii Târgu Jiu, Camilian Floroiu, a vorbit în cadrul conferinţei de presă săptămânale a clubului Pandurii, organizată înaintea partidei din etapa a 19-a, pe care Pandurii o va susţine sâmbătă 23 noiembrie, cu Concordia Chiajna, despre situaţia din lotul echipei şi despre meciul din această etapă:
„Venim după o deplasare la Rapid, unde nu am reuşit să punem în practică ceea ce ne-am dorit. Echipa s-a mişcat destul de bine în prima repriză dar tot la fel, facem greşeli copilăreşti, greşeli individuale care nu fac altceva decât să atragă fazele periculoase din care se marchează goluri. Nu se poate da vina doar pe un singur jucător, pentru că sunt greşeli care se produc în lanţ, după ce unul dintre jucători se poziţionează incorect sau vine mai târziu decât trebuie în marcaj. Şi atunci se dereglează tot sistemul de joc şi apar aceste ocazii şi inevitabil, golurile. Trebuie să uităm acest meci, de fapt ultimele trei meciuri, în care echipa a apărut puţin ieşită din ceea ce înseamnă competiţia. Şi nu e în regulă, pentru că îi ştiu, îi cunosc, i-am văzut la meciurile precedente la care au avut atitudine, au avut curajul de a juca. Trebuie să recâştigăm aceste lucruri pentru a putea avea un joc bun sâmbătă, cu Concordia Chiajna. Pentru că ne aşteaptă un meci delicat, din punctul meu de vedere, un meci din care va trebui să facem tot posibilul să câştigăm puncte. Pentru că altfel se măreşte diferenţa dintre noi şi celelalte echipe şi nu e în regulă. Am mare încredere că vom avea o altă atitudine în teren, şi deja văd jucătorii că sunt motinvaţi şi sunt prinşi în febra acestui joc, şi se pregătesc intens. Nu rămâne decât să şi pună în practică ceea ce domnul profesor le-a explicat pentru acest meci, cu Concordia Chiajna, şi să avem după meci primele trei puncte pe teren propriu, pe acest stadion minunat pe care îl are acum Târgu Jiul”.
„S-au pus deja în vânzare biletele pentru meciul cu Concordia Chiajna, iar pentru acest joc se vând bilete la club şi la casa de bilete. Aşteptăm cât mai mulţi spectatori la meci ca să încurajeze echipa şi să auzim din nou „Hei, Hei, Pandurii”, cum s-a auzit la meciul cu U Cluj. Deocamdată s-au pus în vânzare bilete doar pentru Tribuna I şi Tribuna VIP dar, în condiţiile în care se epuizează biletele, se va putea deschide şi Tribuna a II-a. Peluza va fi deschisă pentru membrii galeriei şi vom oferi gratuităţi pentru copii care doresc să asiste la acest meci. Nu avea rost să deschidem un întreg stadion, pentru că sunt 12.000 de locuri. Credem că Tribuna I şi tribuna VIP acoperă cererea de bilete pentru acest meci. Eu cred că este bine aşa, e un preţ rezonabil de 15 lei la Tribuna I şi 25 de lei la VIP. Mi-aş dori din tot sufletul ca suporterii să vină în număr cât mai mare să susţină echipa şi aceşti jucători minunaţi şi să le mai dea putere, pentru că, până la urmă, puterea unei echipe este reprezentată de spectatorii din spatele ei. Să vină şi 8000 de spectatori ca la primul meci şi vom rezolva problema, vom deschide şi celelalte părţi ale tribunelor să poată încuraja echipa Pandurii toţi cei care doresc. Noi am început treptat, ne-am luat măsuri pentru a nu tipări bilete foarte multe şi apoi să rămânem cu ele. Vom vedea ce se întâmplă până vineri şi atunci, în funcţie de cum se vor vinde aceste bilete, vom deschide şi celelalte tribune”.
„În continuare este o luptă în instanţă la aceste procese, care se tot amână, se cere suspendarea executării silite. Noi nu facem altceva decât să depunem documente şi să ne apărăm, să spunem şi să motivăm cu problemele şi greutăţile prin care trecem noi. Pentru că toată lumea urmăreşte doar propriul interes, fiecare spune acolo de ce nu ar putea să dea banii, că ar apărea blocaje, că nu ar mai da salarii, dar nu ia nimeni în calcul faptul că blocarea acestor finanţări a dus echipa acolo unde este acum, când jucătorii sunt neplătiţi. Până la urmă toată lumea trebuie să fie plătită pentru munca prestată”.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide